Moment emoţionat de Rusalii, la Câmpulung Moldovenesc

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Moment emoţionat de Rusalii, la Câmpulung Moldovenesc

Şapte copii de la Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc au primit, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Taina Sfântului Botez. Elevii au venit la Ortodoxie de la cultul penticostal, după ce au fost catehizaţi timp de câţiva ani. Taina Sfântului Botez a fost oficiată în Biserica „Izvorul Tămăduirii“ a parohiei Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc.

Duminica Pogorârii Sfântului Duh a fost trăită într-un mod deosebit de şapte copii de la Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc, de naşii acestora şi de numeroşi credincioşi ai parohiei. Prin grija profesorului de religie Mihai Botezat de la şcoala amintită, şapte elevi (de la clasa a II-a până la clasa a XI-a) au devenit fii ai Bisericii Ortodoxe. Slujba Botezului a fost oficiată de pr. paroh Teodor Giosan şi de pr. Constantin Norocel, răspunsurile la strană fiind oferite de Corala „Academica“ din Câmpulung Moldovenesc. La final, pr. paroh Teodor Giosan a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre importanţa momentului din Duminica Mare pentru cei botezaţi. „Astăzi ne-am rugat ca Duhul Sfânt să Se pogoare deasupra voastră, să vă înnoiască viaţa, şi să faceţi parte din Biserica lui Hristos. Astăzi este începutul mântuirii voastre, pentru că prin Taina Sfântului Botez omul are posibilitatea să-şi înscrie numele în cartea veşnică a lui Dumnezeu. Uitându-mă la părinţii voştri spirituali, i-aş ruga tare mult să stabilească o relaţie apropiată. De astăzi înainte, să ştiţi că aveţi ajutorul lui Dumnezeu, mai mult decât până acum. De astăzi înainte, puteţi să îi chemaţi în rugăciune pe toţi sfinţii. Nu ne-am fi aflat astăzi aici, fără complicitatea profesorului Mihai Botezat, care nu a fost indiferent în ceea ce priveşte starea voastră sufletească. El şi-a dorit din toată inima să câştigaţi împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez. De aceea, îl văd un bun slujitor al lui Dumnezeu“, a spus pr. paroh Teodor Giosan.

Implicare între Biserică, familie şi şcoală

Prof. Mihai Botezat se ocupă de peste zece ani de educaţia religioasă a copiilor din Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc. Prin orele de religie şi prin catehezele sau activităţile pe care le întreprinde caută să îi apropie pe copii de Dumnezeu, de dreapta credinţă şi de Biserica lui Hristos.

„Nu ne-a fost uşor, pentru că elevii provin din familii de neoprotestanţi şi am întâmpinat dificultăţi. Părinţii lor s-au opus iniţial, dar după discuţii îndelungate am reuşit să-i aducem pe cei şapte copii la biserică. Odată cu Pogorârea Sfântului Duh, au primit şi Taina Sfântului Botez“, a explicat prof. Mihai Botezat.

Pentru ca cei şapte copii să fie botezaţi, după ce şi-au exprimat acordul, a fost nevoie de o conlucrare între Biserică, familie şi şcoală. „Ziua de astăzi se înscrie ca o încununare a unei colaborări frumoase între Biserică, familie şi şcoală. Biserica, prin preoţii slujitori, i-a primit pe aceşti copii şi le-a oferit tot sprijinul necesar. La şcoală îi avem pe copii sub îndrumarea noastră, acolo născându-se ideea de a-i aduce pe copii în sânul Bisericii Ortodoxe. Părinţii acestor noi botezaţi au fost de acord ca ei să primească Taina Sfântului Botez în Biserica noastră. Naşii, cadre didactice, ingineri, oameni cu suflet mare, au acceptat să le fie părinţi spirituali acestor tineri. Nădăjduim ca bucuria pe care o au ei să o avem şi noi, iar bucuria mântuirii să fie peste toţi. În Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc sunt singurul profesor care predă religia. Treptat, fără a forţa, fără a impune, ci doar cu dragoste şi dăruire, am ajuns aici. Ei au primit botezul ca pe o normalitate, ca pe un fapt care trebuia să se întâmple cândva, înţelegând că toate le pot în Hristos, Cel care ne întăreşte. Este important ceea ce va urma. Munca şi lupta pe care le avem de dus mai departe sunt ca ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. duminică) să se menţină“, a adăugat prof. Mihai Botezat.

„Aceşti copii m-au impresionat“

Maria Liţu, naşa unuia dintre copii, a avut lacrimi în ochi pe tot parcursul slujbei, fiind impresionată „de tot ceea ce s-a întâmplat“. „Este prima dată când asist la o astfel de slujbă, mai ales că am fost implicată direct. Consider că este bine că aceşti copii au venit la Ortodoxie. Voi încerca de acum înainte să mă apropii mai mult de Angela, fina mea“, a spus Maria Liţu.

Daniela Eros a fost naşa lui Leonard şi a considerat că momentul din Duminica Rusaliilor este important pentru orice creştin: „Botezul unei persoane este un mic pas spre mântuire. Aceşti copii m-au impresionat pentru că, deşi au o situaţie materială precară, au şansa mântuirii. Am acasă două fetiţe, iar de astăzi (n.r. duminică) pot spune că am un al treilea copil“. Copiii care au primit Taina Sfântului Botez ne-au mărturisit bucuria pe care au simţit-o în timpul Tainei Sfântului Botez. „Mi-a plăcut foarte mult slujba de astăzi. Am simţit o mare bucurie, pe care nu am trăit-o vreodată“, a declarat Adrian Răscol. „În această zi frumoasă m-am botezat în Biserica Ortodoxă. Sper ca de astăzi să fiu în legătură strânsă cu Dumnezeu“, a afirmat Bogdan Răscol.