Mormântul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului (Mănăstirea Dionisiou, Muntele Athos, Grecia - în imagine sunt reprezentate mormântul și acoperământul raclei unde se află sfintele moaște) Biserica Țării Românești s-a învrednicit a fi cârmuită la începutul sec. al XVI-lea de unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Nifon, care în perioadele 1486-1488 și 1496-1498 a fost patriarh al Constantinopolului. În anul 1498, din cauza unor uneltiri vrăjmașe, va fi surghiunit la Adrianopol, unde îl va întâlni pe voievodul muntean Radu cel Mare (1495-1508). Acesta, văzându-i aleasa viețuire duhovnicească, l-a rugat să vină în Muntenia, pentru a pune în rânduială viața bisericească de aici. Ajungând în Muntenia și văzând neorânduielile ce erau în Biserică, a convocat la Târgoviște un Sinod mitropolitan mixt, de clerici și mireni, sinod în care s-a hotărât înființarea a două noi episcopii, a Râmnicului și a Buzăului. Totodată, a hirotonit și doi episcopi pentru aceste noi eparhii. Mai putem remarca în activitatea de mitropolit al Țării Românești a acestui vrednic ierarh și osârdia cu care a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt care era de învățătură, dar și de mustrare, îndreptare și îmbărbătare. Însă în scurt timp va izbucni un conflict între domnitor și Mitropolit, datorat faptului că Radu cel Mare proteja pe boierul moldovean Bogdan, ce-și lăsase nevasta și copii în Moldova, (fugind de pedeapsa pusă asupra sa de Ștefan cel Mare, ca urmare a unei trădări) și se căsătorise „în fărădelege“ cu sora sa, domnița Caplea. Ca urmare a acestui conflict, în anul 1505 Sfântul Nifon va părăsi Țara Românească, afurisind pe boierul moldovean cât și pe cei ce-l ajutaseră la săvârșirea fărădelegii, proorocind apoi despre suferințele care aveau să se întâmple Țării Românești și asupra domnitorului ei. Din Țara Românească, Sfântul Nifon se va opri puțin timp la Sofia, după care va poposi iarăși în Sfântul Munte, mai întâi la mănăstirea Vatopedu, apoi la Dionisiou, unde s-a și sfârșit din această viață, în ziua de 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani. În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegație la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, delegație ce avea scopul de a cere în dar, pentru un timp, moaștele Sfântului Nifon. În acest fel, moaștele Sfântului ierarh au ajuns la mănăstirea Dealu, racla cu sfintele moaște fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare și dezlegare de blestem. În 1517, în ziua de 16 august, s-a săvârșit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care știm că s-a săvârșit la noi în țară. După ce moaștele Sfântului Nifon au fost ținute mai multe zile pentru închinarea credincioșilor, ele au fost așezate într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur și înfrumusețat cu pietre scumpe, dăruit de Neagoe Basarab în semn de prețuire față de Sfântul Nifon. Astfel cinstite, moaștele Sfântului au fost duse înapoi la Dionisiou, unde călugării de acolo, fiind adânc mișcați de darurile făcute de domnitorul Țării Românești, au hotărât să dăruiască acestuia capul și o mână din moaștele Sfântului Nifon. Acestea vor fi depuse cu prețuire în mănăstirea Curtea de Argeș, după care vor fi mutate, în 1949, în biserica „Sfântul Dumitru“, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află și astăzi.