A murit actorul Emil Hossu

Social

A murit actorul Emil Hossu

Actorul Emil Hossu a murit, miercuri seară, înainte de a intra pe scena Teatrului Nottara, unde trebuia să evolueze în spectacolul „Aniversarea“. Născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, Emil Hossu a fost deportat în 1945, împreună cu familia sa, într-un lagăr din Germania, pentru o perioadă de un an şi trei luni. Pentru că avea „origini nesănătoase“, fiu de fost diplomat, Emil Hossu a fost nevoit să dea examen de trei ori la facultatea de teatru până să fie declarat admis. A fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti şi a jucat în numeroase filme, printre care „Toamna bobocilor“, „Iarna bobocilor“, Accident“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Balanţa“, „Secretul lui Bachus“, „Noi cei din linia întâi“.