Muzeele ieşene promovate printr-o expoziţie
Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi, Clubul Fotografilor din Iaşi, Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Galeria de Artă din turnul Mănăstirii Golia din Iaşi a organizat luni, 5 mai 2014, vernisajul expoziţiei de fotografie „Muzee din Iaşi“.
Cele 60 de fotografii prezintă câteva dintre muzeele Iaşului. Evenimentul a avut loc în Galeria de Artă din turnul Mănăstirii Golia din Iaşi. În cadrul vernisajului, Carmen Chiorcea, directorul Asociaţiei „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi, a mulţumit membrilor Clubului Fotografilor pentru că au organizat expoziţia „Muzee din Iaşi“. De asemenea, Carmen Chiorcea a apreciat că prin intermediul expoziţiei vor fi promovate muzeele din Iaşi. „Această expoziţie este o nouă acţiune de promovare a Iaşului. Sper că ne veţi ajuta să promovăm Iaşul şi cu o nouă expoziţie cu o nouă temă. Voiam să vă spun câteva cuvinte despre fotografie, pentru că, de fiecare dată, lucrând cu dumneavoastră, mă surprindeţi. Ceea ce faceţi dumneavoastră este lăudabil şi iată că, şi prin intermediul acestor albume pe care le-am făcut împreună, muzeele din Iaşi sunt promovate şi celor care nu pot să le viziteze. Dacă în trecut ar fi fost fotografi ca dumneavoastră, cu tehnica zilelor noastre, n-am mai fi fost puşi în situaţia de a nu şti cum arăta cu exactitate Academia Mihăileană şi alte clădiri din Iaşi, pe care nu le găsim în imagini. Iată ce înseamnă o fotografie. Nu este atât de simplu cum poate părea la început, când nu ne gândim prea mult ce se ascunde în spatele unei fotografii, motiv pentru care vă apreciem munca, deoarece vă sacrificaţi timpul dumneavoastră liber. Aceasta pentru că iubiţi Iaşul şi doriţi să-l promovaţi“, a spus Carmen Chiorcea. În continuare, Adrian Purice, membru al Clubului Fotografilor, a prezentat pe scurt lucrările expuse. „Când parcurgeţi expoziţia, vreau să încercaţi să înţelegeţi ce a încercat să surprindă fiecare fotograf în parte. Avem fotografia în sine care ar trebui să vă spună ceva. Veţi avea detalii din antropologie, detalii de ziduri, nişte alegorii, cum ar fi muzeul lui Eminescu cu acel codru din spatele clădirii“, a explicat Adrian Purice.
La finalul manifestării, membrii Clubului Fotografilor au primit din partea Asociaţiei „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi câte un album cu fotografiile expuse. Fotografiile expoziţiei „Muzee din Iaşi“ pot fi vizualizate până vineri, 30 mai 2014.