Muzeul Satului omagiază 160 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu
Duminică, în sala "Victor Ion Popa" a Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", se va desfășura o întâlnire culturală dedicată sărbătoririi a 160 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu, personalitate marcantă a muzicii românești.
Această întâlnire face parte din programul "Mari personalități", menit să-i elogieze pe cei care au îmbogățit cu opera lor de-a lungul timpului literatura, muzica, dansul, tehnica, medicina, informează Biroul de presă al Muzeului Satului printr-un comunicat de presă.
Momentul dedicat lui Ciprian Porumbescu va cuprinde versuri pe acorduri de vioară și taragot, precum și un moment de muzică populară și clasică.
*****
Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă, Golembiovski-Porumbescu și mai apoi Porumbescu.
A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde a condus Corul Societății Culturale 'Arboroasa', apoi și-a continuat studiile la 'Konservatorium fur Musik' din Viena, unde a dirijat Corul Societății Studențești 'România Jună'. Aici va scoate, în anul 1880, douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în 'Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români'.
La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai Nou", piesă în două acte ce se va bucura de un mare succes atât în acea perioadă, cât mai ales odată cu trecerea timpului.
Printre lucrările sale se mai numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "La malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Odă ostașilor români" și altele.
Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la Stupca (sat numit azi Ciprian Porumbescu, în onoarea marelui compozitor), la data de 6 iunie 1883, la numai 29 de ani.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent.
În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, care numai în acest mod pot fi auzite.