Muzicienii invitaţi la Festivalul „Enescu“, aşteptaţi şi la Liveni

Social

Muzicienii invitaţi la Festivalul „Enescu“, aşteptaţi şi la Liveni

Organizatorii şi participanţii la ediţia din 2011 a Festivalului Internaţional „George Enescu“, care se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 1- 25 septembrie, sunt aşteptaţi să viziteze Casa Memorială „George Enescu“ din satul Liveni, judeţul Botoşani. Invitaţia a fost lansată de primarul comunei George Enescu, Angela Toma Grădinaru, după ce la sfârşitul săptămânii trecute la Liveni a fost omagiat marele compozitor, cu prilejul aniversării a 130 de ani de la naşterea sa. „Îi provocăm şi o să încercăm să îi invităm să vină şi aici, să vadă locurile lui Enescu. Sunt atâţia oameni de valoare, atâţia compozitori, atâţia dirijori, care, în mod sigur, şi-ar dori să vadă aceste locuri“, a declarat primarul comunei natale a lui George Enescu.

George Enescu a fost omagiat, duminică, 21 august, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la naşterea sa, printr-un recital de muzică şi poezie susţinut de cvartetul String şi actorul Daniel Badale, în curtea Casei Memoriale de la Liveni.