Naţionalul ieşean participă la Festivalul Naţional de Comedie
În perioada 3-5 octombrie, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi va participa la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, ajuns la a XXIII-a ediţie, cu spectacolul „Zeul Măcelului“. Piesa, o adaptare după un text semnat de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea, va fi jucată pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini“ din Galaţi, marţi, 4 octombrie, de la ora 20:00. În faţa publicului spectator din Galaţi vor evolua actorii Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu.