Netanyahu: „Israelul oferă libertate creştinilor”
Primul Ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, a spus că singura ţară din Orientul Mijlociu unde creştinii sunt liberi să îşi practice credinţa lor este Israelul.
Această afirmaţie a fost făcută duminică, la Conferinţa organizaţiei Creştinii uniţi pentru Israel (Christians United for Israel – CUFI) la Ierusalim.
Premierul evreu a spus că „americanii şi iudeii împărtăşesc valorile care vor asigura populaţiei creştine din Israel libertatea de a-şi practica religia. Singurul loc din Orientul Mijlociu unde creştinii sunt liberi este Israelul. Ei nu au a se teme. Ei nu trebuie să fugă”.
Aceste valori de care a vorbit primul ministru sunt moştenirea biblică comună, ideile revoluţionare etc.
„Într-o vreme când creştinii sunt asediaţi în atât de multe locuri, în atâtea ţări din orient, sunt mândru că creştinii din Israel sunt liberi să creadă şi să-şi practice credinţa. Şi să avem o comunitate creştină vie în Israel” a adăugat acesta.
Organizaţia „Christians United for Israel”, este organizaţia pro-iudaică din Statele Unite care are 1 milion de suporteri. Ea face lobby pentru Israel din 2006.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christianpost.com