Noaptea Bibliotecilor va fi marcată în toată ţara

Educaţie

Noaptea Bibliotecilor va fi marcată în toată ţara

În noaptea de 1 octombrie, bibliotecile din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise publicului, în încercarea de a încuraja mersul la bibliotecă şi cititul. Evenimentul se va derula în intervalul 18:00-4:00, iar cei prezenţi vor putea asculta experienţele legate de lectură ale unor scriitori, poeţi sau critici literari.

Potrivit organizatorilor, Asociaţia Excedo, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi Asociaţia Marketer Club, misiunea proiectului "Noaptea Bibliotecilor" constă în "readucerea la lumină" a mersului la bibliotecă, cititul de plăcere şi nevoia de documentare, în contextul digital al anului 2011.

Scriitori, critici literari, poeţi şi cercetători vor povesti experienţele lor de lectură publicului prezent în biblioteci în noaptea de 1 octombrie. De asemenea, muzica unplugged o să îi poarte pe cititori printre poveştile cărţilor. "Am conceput acest proiect în condiţiile în care chiar şi românii cu bani şi educaţie văd în Kindle sau iPad alternativa la bibliotecile reale. Cât de greu poate fi să revenim măcar pentru o noapte la esenţa experienţei sălilor de lectură? Indiferent cu cine am stat de vorbă, oricât am fi sau ne-am da drept "hi-tech", "gadget freaks", PDF-ul nu poate învinge interacţiunea cu hârtia uzată de bibliotecă şi cu volumul de scriitură din aceste instituţii uitate de majoritatea tinerilor profesionişti", susţin organizatorii pe site-ul dedicat evenimentului.

În prezent, în România funcţionează peste 3.000 de biblioteci publice (comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene). Totodată, ANBPR are peste 3.300 de membrii activi - instituţii (biblioteci şi alte structuri) şi persoane fizice. De asemenea, filiala Bucureşti a ANBPR a fost lansată la 1 iulie 2011 şi se va implica direct în organizarea evenimentului "Noaptea Bibliotecilor".

La "Noaptea Bibliotecilor" vor participa toate instituţiile de profil din ţară, dar şi cele mai importante instituţii de gen din Bucureşti - Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Metropolitană şi Biblioteca Naţională Pedagogică. Accesul publicului la manifestările organizate în Noaptea Bibliotecilor va fi gratuit.