Noua Zeelandă: rugăciuni la un an de la cutremur
Bisericile din Noua Zeelandă au înălţat rugăciuni către Dumnezeu, la un an de la devastatorul cutremur de 6,3 grade pe scara Richter.
28 Feb 2012
Creştinii de pretutindeni au intrat în Postul Mare. Bisericile din Noua Zeelandă au propria lor penitenţă, amintindu-şi cu durere de cutremurul de anul trecut care a devastat oraşe întregi şi a luat multe vieţi.
Slujbe de comemorare şi de rugăciune pentru odihna celor morţi în timpul cutremurului s-au făcut în toate oraşele ţării. Catolicii au serbat Miercurea Cenuşei, care simbolizează speranţa în mijlocul suferinţei şi al morţii.
Slujba principală s-a desfăşurat în Hagley Park, la care au participat 20 000 de personae. Aici s-au citit numele celor 185 de oameni care au murit sub dărâmături.
La 12:51, ora fatidică a cutremurului de anul trecut, întreaga naţiune s-a oprit pentru 2 minute de reculegere, exact cât a durat seismul. Apoi au urmat rugăciuni pentru sufletele celor plecaţi la Domnul, dar şi pentru cei care şi-au pierdut pe cineva drag în timpul seismului.
Episcopul catolic, Barry Jones în rugăciunea sa, a spus că: “Fiul Tău, Doamne, s-a arătat pe Sine Doctorul tuturor sufletelor. Fie care oamenii împovăraţi de frică, anxietate, grijă şi disperare să cunoască mâna Ta cea vindecătoare”.
La slujba comemorativă au participat 140 de biserici, grupuri, organizaţii creştine, asociaţii etc.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.ekklesia.co.uk