„Nu sunt decât un pelerin,” a spus Benedict al XVI-lea în discursul de rămas bun

Religia în lume

„Nu sunt decât un pelerin,” a spus Benedict al XVI-lea în discursul de rămas bun

„Voi continua să vă slujesc în rugăciune, mai ales în zilele ce vor urma, așa încât Sfântul Duh să vă călăuzească în alegerea următorului Papă,” a spus el.

Benedict al XVI-lea şi-a încheiat în seara zilei de joi slujirea Sfânt Părinte, fiind primul lider spiritual al catolicilor (acum în număr de 1,2 miliarde) din ultimele şase secole care renunţă la pontificat.

Mulţimea a aşteptat în lumina torţelor aprinse, în faţa porţii de la Castel Gandolfo, salutul şi retragerea Gărzilor Elveţiene, care în mod tradiţional, sunt însărcinate doar cu protecţia personală a Papei. Retragerea gărzilor înseamnă totodată şi părăsirea scaunului papal de către Benedict al XVI-lea, protecţia acestuia din urmă revenind poliţiei din Vatican.

În ajun, ultimele cuvinte ale acestuia au fost adresate celor peste 10 000 de credincioşi care s-au adunat în faţa  reşedinţei de la Castel Gandolfo, pentru a-şi lua rămas bun de la suveran.

„Nu mai sunt Suveran Pontif, dar încă slujesc Biserica. Acum sunt doar un simplu pelerin, care îşi începe ultima parte a pelerinajului în această lume”, a spus Benedict. A mulţumit pentru prietenia ce i s-a oferit în această zi care „pentru mine este diferită faţă de celelalte” şi într-adevăr fără precedent în istoria Bisericii Catolice.

„Vreau să ştiţi că inima, dragostea, rugăciunea, meditaţia şi puterea mea spirituală vor fi așezate în folosul binelui comun al Bisericii şi al comunităţii”. „Bunăvoinţa de care daţi dovadă mă întăresc. Să mergem mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu pentru binele Bisericii şi al întregii lumi. Vă mulţumesc!” a mai spus acesta binecuvântând mulţimea și fiind probabil și ultima dată când va fi văzut în public.

Fostul suveran, care acum a preluat titlul de „pontif emerit”, îşi va petrece următoarele săptămâni la reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo, după care se va retrage la o mănăstire vecină cu grădinile Vaticanului.

Fiind primul Papă din ultimii 598 de ani care a demisionat, plecarea sa atrage după sine o perioadă incertă în ceea ce priveşte Biserica Catolică, în timp ce cardinalii au început lucrările pentru alegerea unui succesor.

Ceremonie grandioasă

În cadrul unei ceremonii fastuoase, Benedict a părăsit oraşul Vatican pentru ultima oară în calitate de Suveran Pontif.

O gardă de onoare formată din membrii Gărzii Elveţiene a format un culoar pentru a-şi lua rămas-bun de la fostul Papă, după ce acesta a părăsit apartamentul papal arătând obosit şi sprijinindu-se de un baston, în aplauzele oficialilor şi angajaţilor Vaticanului. Clopotele bazilicii „Sfântul Pentru” răsunau armonios în întreaga Romă, în timp ce elicopterul care îl transporta pe Benedict zbura deasupra faimoaselor clădiri, precum Colosseumul. Deşi acesta se va întoarce în cele din urmă la Vatican, nu va mai fi recunoscut drept Papă.

Surse ale Vaticanului declară că apartamentul papal va fi sigilat şi nimeni nu va putea intra până la sosirea noului Suveran. Purtătorul de cuvânt, Federico Lombardi a afirmat că „Inelul Pescarului” și sigiliul papa vor  fi „distruse” astfel încât să nu mai poată fi folosite pentru a sigila documente.

Toată activitatea de pe Twitter pe care Papa a desfăşurat-o sub contul @Pontifex va fi arhivată. Pagina sa de Twitter va arăta doar o fereastră cu mesajul „Sede Vacante” adică „scaun vacant”.

În ultimul mesaj pe care Benedict l-a postat pe Twitter sub contul @Pontifex”, acesta spunea: „Vă mulţumesc pentru dragostea şi suportul dumneavoastră. Bucuria de a-L avea pe Hristos în centrul vieţilor voastre să fie cu voi pentru totdeauna!” Contul va rămâne inactiv până când viitorul Papă va decide dacă îl va folosi sau nu, declară sursele Vaticanului.

Ascultare necondiționată

Benedict a pășit în ultima sa zi în calitate de pontif cu un gest neobișnuit, promițând ascultare necondiționată și respect față de oricine va fi noul Papă. Promisiunea sa a venit joi dimineață, într-o ultimă ședință cu cardinalii care îi vor alege succesorul, aproape sigur acesta urmând să fie unul dintre ei.

„Voi continua să vă slujesc în rugăciune, mai ales în zilele ce vor urma, așa încât Sfântul Duh să vă călăuzească în alegerea următorului Papă,” a spus el.

Cuvintele sale păreau menite să răspundă îngrijorărilor că prezența unui fost pontif poate conduce la confuzie sau competiții între loialități odată ce noul Papă va fi instalat. Benedict le-a spus cardinalilor că a fost „o plăcere să colaboreze cu ei” pe durata acestor opt ani tumultoși în poziția de conducător al catolicilor din întreaga lume.

Alt purtător de cuvânt al Vaticanului, Thomas Roscia, a spus că aproape 144 de cardinali au luat parte la ceremonia de rămas bun a Papei Benedict al XVI-lea. Printre ei s-au numărat atât cardinalii electori care sunt sub vârsta de 80 de ani cât și cardinalii care nu sunt eligibili să ia parte la votul care va alege următorul papă. Lombardi a spus că nu toți cei 115 cardinali eligibili să voteze au fost prezenți. Doi dintre cardinali sunt bolnavi, ceea ce face participarea lor la vot nesigură, deși s-ar putea face aranjamente pentru ca aceștia să ia, totuși, parte la vot, a spus Roscia.

Vaticanul a declarat că dorește ca noul Papă să fie instalat la timp pentru slujbele din săptămâna de dinainte de Sfintele Paști (31 martie, data sărbătoririi Sfintelor Paști de către Biserica Catolică).

O serie de întâlniri pentru a stabili orarul pentru conclavul cardinalilor, adică adunarea cu ușile închise pentru alegerea noului Papă, vor începe la începutul săptămânii viitoare, a spus Lombardi, cardinalii urmând să primească o invitație oficială pentru a participa.

Traducere și adaptare: