Ideea trimiterii unei biserici plutitoare în avalul râului Ob a venit de la Părintele Alexander Novopashin, decanul Catedralei Sfântului Alexander Nevsky (Sofia, Bulgaria). Ambarcațiunea a pornit pentru prima dată în misiune în 1996. Cu un an înainte, preoții călătoriseră prin toată regiunea Novosibirsk cu Trenul Memorial, care era dedicat celei de-a cincizecea aniversare a „Zilei Victoriei” (predarea necondiționată a germanilor la sfârșitul celui de-al Doilea război mondial).

„În 1990, drumurile și transportul pe apă erau într-o stare foarte proastă în regiune. Atunci am decis să folosim o mică ambarcațiune” a spus Novopashin. „Am ales una împreună cu un preot care înainte navigase pe râu în calitate de căpitan de vas. Ne-am hotărât să cumpărăm o ambarcațiune care aparținuse Comitetului de Mediu al Regiunii Novosibirsk - și am pornit în călătoria misionară cu un grup de preoți.”

„În prima călătorie, am navigat timp îndelungat și nu am tras la mal până la ora unu spre dimineață când am găsit un sat întreg care ne aștepta pe malul râului! Am botezat săteni chiar acolo, în apele râului Ob, până la răsăritul soarelui. În prima călătorie am luat doar un mic grup cu noi; însă când am ajuns acolo, am observat că oamenii aveau nevoie și de medici nu doar de preoți. Așa că am adunat laolaltă prima noastră echipă de doctori” a spus acesta.

Înainte de revoluție, preoții studiau medicina și mergeau prin sate pentru a-i ajuta pe bolnavi. Din echipa de misionari fac parte acum unsprezece medici specialiști. Cei mai mulți dintre medici participă în fiecare an alături de noi. Aceștia nu primesc nimic în plus pentru că sunt misionari, își primesc doar salariul obișnuit plus o indemnizație de călătorie.

Condițiile sunt spartane: patru oameni în fiecare cabină, cu paturi suprapuse, asemănătoare celor din vagoanele-cușetă din trenuri. Toată lumea se trezește la șapte dimineața pentru rugăciunile de dimineață, urmează micul dejun și o călătorie de câteva ore până în satul următor.

Misiunea ajută sate situate chiar și la peste 97 de kilometri depărtare unele de altele. Fiecare medic consultă aproximativ 60-70 de pacienți pe zi. În această călătorie, medicii au consultat deja 4,941 de pacienți dintre care 615 au fost copii.

„La început am fost uimiți de cât de împovărați din punct de vedere spiritual erau locuitorii din acestea sate. Pe atunci oamenii își pierdeau locurile de muncă chiar și în orașe. În sate, totul se prăbușise: câmpurile au fost lăsate în paragină, fermele la fel, doar clădirile pe punctul de a se prăbuși și echipamentele defecte mai rămăseseră,” a spus Părintele Konstantin Rabota, organizatorul misiunii care a fost prezent pe barcă în fiecare an încă de la prima ieșire.

„Oamenii dintr-un sătuc din județul Bolotinsky trăiau fără electricitate, tot ce aveau era un aragaz cu ulei. Copii leșinau din cauza foamei, era îngrozitor. În acest context, am observat că oamenii își îndreptaseră nădejdea către Dumnezeu. Botezam chiar și 200 de oameni în același timp”, a adăugat el.

În continuare

Acum autoritățile locale pun la dispoziție autobuze. Când sosesc misionarii, acestora li se pregătesc spații în școli, centre civice, dispensare comunale sau spitale locale. Când nu există posibilitatea desfășurării activităților în nici una dintre acestea, misionarii lucrează pe stradă. Ei au grijă de toți cei care vin să caute ajutor. Rata natalității s-a ridicat deasupra ratei mortalității în multe dintre sate. Anul acesta, au fost botezați 718 oameni.

În ceea ce privește motivul pentru care doctorii merg într-o călătorie misionară în fiecare an, nici aceștia nu pot să și-l explice. Olga Fishova, un specialist în ecografie la spitalul regional Novosibirsk, a luat parte la călătoriile misionare 15 ani la rând. „A doua oară când am mers, nu mi-am făcut deloc griji în legătură cu faptul că va fi mult de muncă. Vedeți, acolo, nivelul de relaționare între oameni este mai mare - a spus Fishova - începem să ne înțelegem unii cu alții printr-un gest, printr-o privire. Câteodată chiar gândim la fel. Faptul că navigăm împreună schimbă relațiile dintre noi. La un moment dat stăteam pe coridorul spitalului unde lucrez, și vorbeam cu un doctor cu care am fost în misiune când trece un coleg pe lângă noi și spune: «Presupun că ați fost în misiune amândoi? Aveți un alt mod de a vorbi!» Orice doctor adevărat care își analizează propria muncă nu poate să nu creadă că Dumnezeu există. Un asemenea medic înțelege că doctorii nu decid tot ce se întâmplă. Am vorbit despre asta cu unii dintre specialiștii în resuscitare, și mi-a spus: noi vedem asemenea minuni în fiecare zi.”

Probleme

De multe ori este extrem de dificil să-i convingem pe săteni să meargă la spitalul regional din oraș. Unii oameni nu au mijloacele materiale necesare; alții nu au cu cine să-și lase copii; și alții pur și simplu vor doar o investigație și nu mai au nevoie de nimic altceva. Preoții sunt solicitați să ajute la convingerea sătenilor, și chiar șefii administrațiilor locale au fost chemați la asemenea conversații de câteva ori.

În excursia de anul acesta s-au diagnosticat opt fracturi incomplete, precum și diabet, anomalii ale glandei tiroide și tumori. Cu toate acestea, acum, medicii nu mai întâlnesc cazuri de boli în stadii avansate, așa cum găseau în anii din urmă în primele călătorii. Pe de altă parte se întâmplă altceva...

„Cu cât suntem mai departe de Novosibirsk sau alte centre de județ cu atât oamenii sunt mai de treabă - a spus Fishova - dar cu cât suntem mai aproape cu atât au mai multe pretenții și mai mari. În ultimii trei sau patru ani am auzit de multe ori oamenii zicând: trebuie, ești obligat să, e de datoria ta să, de ce pleci la șase - ar trebui să stai până pleacă ultimul pacient! Eu cred că acesta este rezultatul la toată această propagandă «anti-medicală»: toate acele programe despre medici care au fost neglijenți sau care au făcut greșeli.

Cei mai tineri încep chiar să calculeze cât primim pentru că mergem în misiune. Însă nu primim nimic, doar salariul obișnuit, plus 100 ruble (aprox. 13RON) ca indemnizație de călătorie.”

Ce va urma?

„O femeie de 96 de ani a venit într-o zi la noi - își continuă Rabota povestirea - își pierduse soțul în război și și-a crescut cei 11 copii de una singură. Am întrebat-o: Cine te-a ajutat? Te-ai recăsătorit după război? Ea s-a uitat la mine și a zis: Dar eu sunt măritată! Așa de mare este tăria de caracter a acelei generații încât nu am mai putut să spun nimic.

Se pare că aceste bunici puternice, care au trecut prin tot felul de greutăți fără a ceda, ne-au predat nouă ștafeta. Există mai nou, un tren care călătorește prin Rusia și care are cam aceleași scopuri ca și noi cu barca noastră. Dar ei nu por să se împărtășească din experiența noastră cu barca. Sunt atât de multe locuri în țara noastră unde nici un tren nu poate ajunge în locuri ca acestea se poate ajunge doar pe râu.”