O instituţie non-bancară şi non-profit, în sprijinul angajaţilor Arhiepiscopiei Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor

O instituţie non-bancară şi non-profit, în sprijinul angajaţilor Arhiepiscopiei Iaşilor

În conformitate cu Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi cu Regulamentul pentru Organizarea şi Funcţionarea Caselor de Ajutor Reciproc ale Clerului şi Salariaţilor Bisericeşti din Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, în Arhiepiscopia Iaşilor s-a înfiinţat Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi, cu scopul de a putea oferi angajaţilor de la unităţile de cult din această eparhie un mijloc simplu şi ieftin de a împrumuta anumite sume de bani. Această informaţie a fost difuzată presei încă din data de 12 februarie 2011, ea regăsindu-se în comunicatul emis la finalul lucrărilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor.

Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi este o asociaţie non-profit, cu statut juridic propriu, fiind o instituţie financiară non-bancară, creată în primul rând în sprijinul acelor persoane care funcţionează ca angajaţi în una dintre unităţile de cult de pe aria Eparhiei Iaşilor, inclusiv a celor care activează în cadrul şcolilor teologice. Această asociaţie are un buget propriu de venituri şi cheltuieli şi nu constituie, cum greşit s-a înţeles, o "afacere" a Arhiepiscopiei Iaşilor.

Astfel de iniţiative se regăsesc şi în alte eparhii din Biserica Ortodoxă Română, iar la nivelul Eparhiei Iaşilor ea constituie, de fapt, reluarea unei formule similare de întrajutorare financiară pentru clerici şi mireni care a funcţionat de-a lungul vremii. Mai ales pe fondul crizei economice, o Casă de Ajutor Reciproc (CAR) este şi un mijloc de a veni în sprijinul celor cu salarii mici şi care se confruntă cu dificultăţile materiale, situaţie în care se află şi angajaţi ai Arhiepiscopiei Iaşilor, cum e cazul preoţilor din zonele rurale mai sărace.

Suma suplimentară, calculată procentual, care însoţeşte returnarea eşalonată a oricărui împrumut, are ca destinaţie exclusivă acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea acestei asociaţii. Suma rămasă necheltuită care ar rezulta totuşi din activitatea Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi va fi împărţită, în conformitate cu prevederile legale, tuturor membrilor cotizanţi, proporţional cu valoarea fondului social al fiecăruia, şi nu va constitui nici într-un caz un venit suplimentar pentru Arhiepiscopia Iaşilor.

Regretăm, pe această cale, mediatizarea unor informaţii eronate despre această iniţiativă a Arhiepiscopiei Iaşilor, mai ales a acelora care acreditau o implicare a acestei eparhii într-o afacere similară celor din sistemul bancar.