O nouă biserică ortodoxă în New Jersey
Odată cu plasarea unei Cruci iustiniane de aproape 3 metri pe cupolă, Biserica Ortodoxă Greacă “Sfântul Nicolae” din Roseland este aproape de sfinţire şi de intrare în lucrare liturgică.
Deşi există două biserici în zonă, “Sfântul Nicolae” din Newark şi “Sfinţii Constantin şi Elena” din Orange, această a treia biserică vine să plinească nevoile religioase ale ortodocşilor din zonă.
Stephanie Antell, una dintre enoriaşele acestei Biserici a spus: “Este un botez spiritual pentru noi toţi”. La ceremonia punerii crucii, din 21 mai 2011, au participat credincioşi ortodocşi din întreaga zonă precum şi Mitropolitul Evangelos Kourounis. “A fost o clădire până acum, acum cu o cruce pe ea este într-adevăr o Biserică” a exclamat un alt credincios.
Parohia “Sfântul Nicolae” din Roseland este una dintre cele 23 de parohii ortodoxe greceşti din New Jersey.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.nj.com