O nouă biserică pentru credinciosşii parohiei Cuza-Vodă, Protopopiatul Darabani
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit duminică, 2 iunie 2013, locul pentru biserica ce se va zidi în parohia Cuza-Vodă-Viişoara, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură credincioşilor din parohia Cuza Vodă şi din alte parohii învecinate. "Parohia Cuza-Vodă are o biserică veche din lemn fără temelie. Părintele paroh Ionuţ Dinu, împreună cu enoriaşii, a hotărât să ridice un nou sfânt lăcaş. Biserica nouă pentru cele 200 de familii se va ridica lângă vechiul lăcaş de închinăciune. La eveniment au participat şi autorităţile locale care şi-au exprimat intenţia de a ajuta la ridicarea noului sfânt lăcaş. Până în prezent s-au adunat materiale de construcţii, astfel încât în aproape doi ani de zile biserica va fi înălţată şi acoperită", a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, care a menţionat că viitoarea biserică fi închinată Intrării Maicii Domnului în Ierusalim şi Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. "Biserica de la Cuza Vodă va fi singurul lăcaş de închinăciune din protoieria noastră înălţat în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava", a mai adăugat pr. protopop Constantin Pânzariu.