O nouă cauză a depresiei: activitatea cerebrală intensă

Social

O nouă cauză a depresiei: activitatea cerebrală intensă

Cercetători americani afirmă că depresia apare ca urmare a hiperactivităţii cerebrale, care include un proces de saturaţie.

O echipă de la Universitatea California din Los Angeles a aplicat o tehnologie nouă de evaluare a activităţii cerebrale la circa o sută de pacienţi cu depresie majoră. Înregistrarea undelor lor cerebrale a fost comparată cu rezultatele obţinute pe un grup de voluntari nedepresivi. În creierul pacienţilor depresivi, ca şi la ceilalţi, se creează, „în mod normal“, conexiuni neuronale în vederea adaptării la situaţia de moment, cum ar fi reglarea stării de spirit. Diferenţa constă în faptul că, în cazul depresivilor, conexiunile persistă, în timp ce, de obicei, ele dispar când se rezolvă problema, lăsând loc altora. Altfel spus, conexiunile care ar trebui să fie temporare devin permanente, se acumulează şi împiedică creierul depresiv să reacţioneze în mod convenabil, eficient, la noii stimuli exteriori. Unele zone sunt mai „saturate“ decât altele, cum ar fi cortexul prefrontal, implicat îndeosebi în reglarea stării de spirit.

Cercetătorii consideră că această „pistă neuronală“ deschide căi interesante pentru stabilirea unor tratamente mai eficiente împotriva depresiei majore, prin restabilirea flexibilităţii şi a capacităţii de adaptare a creierului.