O treime din populaţie suferă de hipertensiune

Social

O treime din populaţie suferă de hipertensiune

Statisticile sanitare mondiale 2012, publicate miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), arată că o persoană din trei suferă de hipertensiune, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare.

Raportul anual al OMS arată că în prezent o treime din populaţia mondială suferă de hipertensiune. Specialiştii se arată îngrijoraţi şi trag un semnal de alarmă în privinţa acestei rate înalte. „Raportul este o nouă dovadă a creşterii spectaculoase a afecţiunilor care provoacă cardiopatii şi alte boli cronice, îndeosebi în ţările unde populaţia are venituri scăzute“, a declarat AFP Margaret Chan, director general al OMS.

Există o mare diferenţă între locuitorii ţărilor bogate, cum ar fi Canada şi Statele Unite, unde numai 20% din oameni au hipertensiune, şi cei din ţări sărace, ca Niger, de exemplu, unde aproape 50% din populaţie sunt hipertensivi. Potrivit experţilor, schimbarea de situaţie ar fi legată de noile tendinţe, care implică creşterea speranţei de viaţă şi modificările din stilul de viaţă. „Am reuşit să reducem impactul bolilor infecţioase şi mortalitatea infantilă este în scădere; acest lucru înseamnă că oamenii au o viaţă mai lungă, în cursul căreia apar bolile cronice“, arată Colin Mathers, coordonator OMS. De altfel, ţările sărace nu beneficiază de programe sanitare dezvoltate, pacienţii care suferă de hipertensiune sunt rar diagnosticaţi şi nu sunt disponibile tratamente pentru ei.

Unul dintre principalii factori favorizanţi ai hipertensiunii este obezitatea, a cărei incidenţă creşte de la un an la altul, potrivit OMS. În prezent, 12% din populaţia mondială, adică o jumătate de miliard de persoane, sunt considerate obeze. Situaţia este deja îngrijorătoare, mai ales că proporţia supraponderalilor s-a dublat în numai 30 de ani. Ţările cu cel mai înalt nivel de obezitate se află în America de Sud, unde obezitatea afectează 26% din populaţia adultă, la polul opus situându-se Asia de Sud-est, cu numai 3%. Aproape jumătate din persoanele care suferă de hipertensiune şi obezitate mor în urma unei crize cardiace sau accident vascular cerebral (AVC). Ei sunt expuşi riscului de a face boli netransmisibile, cum ar fi diabetul şi unele cancere.

Adunarea Mondială a Sănătăţii, reuniune anuală a miniştrilor Sănătăţii din ţările membre, se va desfăşura la Geneva, între 21 şi 26 mai, şi va avea pe ordinea de zi ca principal subiect bolile netransmisibile, care se află în prezent la originea a două treimi din decesele din lume.