Omagierea lui Mihai Eminescu la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț
Miercuri, 15 ianuarie 2014, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc omagierea poetului nostru național Mihai Eminescu, eveniment desfășurat la inițiativa direcțiunii și a cadrelor didactice de limba și literatura română.
Celebrarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare” de la demisolul bisericii Seminarului ”Sfântul Ioan Iacob”, unde preoții profesori l-au pomenit la sfântul jertfelnic pe marele scriitor. Începând cu ora 12:30, la sala de festivități a școlii nemțene a avut loc simpozionul comemorativ „Pe urmele lui Eminescu - 164 de ani de la naștere”, manifestare derulată cu sprijinul domnului prof. Călin Rudeanu și doamnei prof. Elena Apetroaei, titulari ai catedrei de Limba și literatura română.
În cadrul acestei activități, elevii seminariști au prezentat cu ajutorul aplicației PowerPoint biografia și activitatea literară a poetului Eminescu, au recitat din poeziile scriitorului și au prezentat eseuri. Elevii claselor a IX-a patrimoniu și a XI-a pastorală, dirijiați de pr. prof. Viorel Laiu au cântat poezia „Sara pe deal”, iar grupul folk al clasei a XII-a pastorală a cântat „Glossă” de Mihai Eminescu, „Rugă” de Vali Sterian și melodia ”Oricâte stele”. De asemenea, grupul „Aleph” al seminarului nemțean a susținut un recital de poezii eminesciene și a cântat ”Eminescu” Grigore Vieru.
”A fost un eveniment emoționant, deoarece în primul rând am cântat pentru prima oară cu grupul «Aleph» al seminarului, iar în al doilea rând pentru că este o zi deosebită pentru români, Ziua Națională a Culturii” ne-a spus Cipriana Diacon, elevă în clasa IX Patrimoniu la seminarul nemțean. „Am avut parte de o zi minunată, în care am aflat informații noi privind viața poetului Mihai Eminescu, dar și faptul că acesta a avut o contribuție publicistică însemnată privind rolul și viața Bisericii noastre Ortodoxe”, a adăugat și Iustina Diacon, elevă în clasa IX patrimoniu.
La sfârșit, părintele director Ioan Mihoc a adresat elevilor un cuvânt de învățătură privind contribuția poetului în activitatea Bisericii Ortodoxe, iar la sfârșit le-a prezentat elevilor seminariști și celor prezenți fotografii ce îl reprezentau pe Mihai Eminescu la bolnița Mănăstirii Neamț, dar și pe duhovnicul acestuia, care l-a spovedit și l-a împărtășit cu Sfintele Taine. (Flavius-Ștefan Popa, coordonatorul clubului de jurnalistică „Aleph”- Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț).