"Online Marketing Academy", program al Google România pentru studenți
Lansat de Google, în colaborare cu universităţi din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara şi Craiova, programul educaţional "Online Marketing Academy" (OMA) a dat startul înscrierilor.
"Online Marketing Academy" este primul program educaţional de nivel naţional organizat de Google în România şi, prin amploarea sa, unul dintre cele mai importante programe educaţionale organizate de Google în Europa, potrivit unui comunicat de presă al Google.
Programul se adresează studenţilor care doresc să-şi dezvolte cunoştinţele despre marketingul online, iar cursurile sunt predate de specialişti Google şi traineri certificaţi. La finalul cursurilor fiecare student va primi din partea Google România o diplomă de participare a programului "Online Marketing Academy", iar cei interesaţi de o carieră în mediul online vor avea acces la trainingurile avansate din semestrul II.
Pe parcursul trainingurilor, studenţii vor avea ocazia să se întâlnească cu echipa Google România şi cu agenţii de advertising top din ţară, să afle mai multe despre cum se realizează o campanie de publicitate în mediul online, despre promovarea pe google.ro sau despre ce înseamnă să lucrezi într-o agenţie de publicitate.
Antreprenori cu experienţa le vor vorbi despre modele de business în online şi exemple de succes, iar traineri certificaţi de Google le vor demonstra cum pot să folosească Google AdWords şi Google Analytics în promovarea online.
"Prin acest program ne dorim să punem bazele următoarei generaţii de specialişti în marketing online. De aceea, pe lângă cursurile practice bazate pe studii de caz, le vom pune la dispoziţie absolvenţilor OMA o platformă de joburi prin care vor putea fi contactaţi de companii şi agenţii interesate de astfel de specialişti", a declarat Rareş Rusu, Marketing Manager la Google România.
Trainingurile se vor desfăşura în perioada noiembrie - decembrie 2013 în universităţile partenere, iar studenţii interesaţi sunt invitaţi să se înscrie la adresa www.google.ro/ads/academy până la data de 1 noiembrie.
Universităţile partenere programului sunt Academia de Studii Economice, Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Transilvania, Universitatea Lucian Blaga, Universitatea din Oradea, Universitatea din Craiova şi Universitatea Petru Maior.
*****
Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori şi venituri. Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie activă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.
Pe 1 noiembrie 2010, Google a deschis un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.