Operații în premieră națională, la Institutul Regional de Oncologie din Iași

Social

Operații în premieră națională, la Institutul Regional de Oncologie din Iași

Cu ajutorul unui laser adus din Germania, o echipă de specialişti de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a operat, în premieră naţională, cinci pacienţi diagnosticaţi cu metastaze pulmonare.

Cu ajutorul dispozitivului medical, unic în România, au fost efectuate intervenţii chirurgicale laparascopice pentru extirparea metastazelor localizate la nivelul plămânilor.

Potrivit medicilor, cei cinci pacienţi au fost diagnosticaţi cu cancer de colon, cancer gastric, cancer de rect.

"Au fost cazuri dificile. La unul din pacienţi am scos o tumoră de aproximativ şapte centimetri. În condiţiile clasice în această situaţie eram nevoiţi să extirpăm unul din plămâni, dar acest dispozitiv ne permite intervenţia în condiţii mini-invazive, cu doar trei găuri de trei centimetri. Astfel sunt reduse complicaţiile post operatorii", a spus Mugurel Bosânceanu, unul din medicii care au efectuat intervenţiile chirurgicale.

În următoarele două luni echipa de medici de la Institutul Regional de Oncologie va mai efectua intervenţii chirurgicale cu acest dispozitiv, a cărei valoare este de 90.000 de euro. În acest timp, conducerea spitalului va decide dacă va achiziţiona dispozitivul medical întrucât se doreşte înfiinţarea unui centru pilot.