Opt ani de misiune în parohia Pietrărie

Arhiepiscopia Iaşilor

Opt ani de misiune în parohia Pietrărie

Biserica noastră serbează în fiecare an pe 16 ianuarie Cinstirea Lanţului Sfântului Apostol Petru. Acest hram este purtat de parohia Pietrărie-Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. În această seară se va sluji Vecernia unită cu Litia, iar în ziua hramului va fi oficiată Sfânta Liturghie. În prezent, la Pietrărie se află în construcţie o biserică de zid.

Parohia Pietrărie este o parohie tânără, în formare, primul preot paroh fiind instalat pe 16 ianuarie 2006, în ziua Cinstirii Lanţului Sfântului Apostol Petru. De la început, s-a evidenţiat necesitatea urgentă a construirii unei biserici, precum şi organizarea sub toate aspectele a parohiei şi a vieţii duhovniceşti. Cu anumite dificultăţi s-a reuşit obţinerea terenului necesar pentru construirea sfântului lăcaş de la Primăria Bârnova şi de la familia Ungureanu Natalia, Elena şi Marinela, precum şi autorizaţia de construire. Pe 10 mai 2009 a fost pusă piatra de temelie de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în anul următor s-a început ridicarea lăcaşului de închinăciune. "Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, a sfinţilor ocrotitori, a enoriaşilor şi a altor oameni cu suflet mare, am reuşit ca în doi ani să turnăm fundaţia şi să amenajăm demisolul bisericii pentru a săvârşi acolo slujbele. Pentru noi, sfinţirea demisolului a reprezentat un mare moment în viaţa parohiei, întrucât s-a văzut şi fizic munca depusă în toată această perioadă şi mai ales că am amenajat un spaţiu potrivit pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a sfintelor slujbe. Demisolul a fost sfinţit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 3 noiembrie 2012. În anul ce a trecut, s-a cumpărat o bună parte din cărămida necesară bisericii şi s-a construit o troiţă închinată Maicii Domnului. În toate aceste lucrări am fost ajutaţi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă, de Primăria Comunei Bârnova, reprezentată de primarul Gheorghe Cazacu, de familiile Ciobotariu Elena, Ungureanu Marinela, Păltinel Gheorghe, Dănăilă Gheorghe şi Maria, Iacobuţe Neculai, Avram Gheorghe, Căruceru Oreste, Ignat Eduard, precum şi de mulţi alţi enoriaşi", a spus pr. paroh Ciprian George Bamboi.

"Hramul bisericii este un moment de aniversare"

Programul liturgic dedicat hramului parohiei Pietrărie va începe miercuri seara de la ora 17:00 cu slujba Vecerniei, unită cu Litia. Joi, 16 ianuarie 2014, de la ora 8:00, se va sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. "Hramul bisericii este un moment de aniversare. De la an la an, ne bucurăm de sărbătoarea hramului şi ne obişnuim cu aceste momente de aniversare. Fiind o parohie tânără, nu avem o tradiţie a hramului, cum întâlnim la parohii vechi de zeci şi poate sute de ani. Îmi aduc aminte că la primul hram din 16 ianuarie 2006 au participat 15 oameni, în şcoala din sat. Atunci era o realizare. Acum, când la hram vin şi creştini din parohiile vecine şi ne adunăm mulţi preoţi şi credincioşi în rugăciune, începem şi noi să înţelegem ce înseamnă un hram. De regulă, am adăugat hramului bisericii şi alte evenimente, cum ar fi sfinţirea izvorului în 2008, sfinţirea troiţei în 2013, expoziţii de icoane sau alte evenimente culturale", a menţionat parohul de la Pietrărie. Ocrotitorii bisericii din Pietrărie sunt cinstiţi prin rugăciune în toată perioada anului. Aceasta, pentru a cere ajutorul Maicii Domnului şi Sfântului Apostol Petru, astfel încât să fie biruite încercările. "Mereu ne rugăm Maicii Domnului şi Sfântului Petru şi le mulţumim pentru toate. Personal, în anul ce a trecut, am avut o încercare şi doar rugăciunea şi Sfânta Liturghie m-au ajutat. Acelaşi lucru îl mărturisesc şi oamenii. Noi avem aici la biserică un program mai amplu de rugăciune. De multe ori, atunci când suntem încercaţi, cerem ajutor de la Dumnezeu prin rugăciune, sau cum prefer să spun: «Punem Liturghie lângă Liturghie». Sunt perioade în timpul anului când facem Sfânta Liturghie şi câte două-trei săptămâni, zi de zi", a mărturisit pr. paroh Ciprian George Bamboi.

Spaţiu de joacă pentru copii

Oamenii din parohia Pietrărie iubesc biserica şi iau parte la sfintele slujbe, dar şi la alte activităţi. An de an, este organizat un pelerinaj la mănăstirile din ţara noastră. "Mă bucur să văd că zidirea bisericii uneşte şi reapropie oameni care nu s-au mai văzut din copilărie sau din tinereţe. Se formează astfel o mare familie. În pelerinajul la mănăstiri, pe lângă îmbogăţirea duhovnicească, am observat o apropiere între oameni", a explicat părintele paroh. În anul ce a trecut, în parohia Pietrărie s-a continuat activitatea de catehizare pentru copii. Anul acesta va fi extinsă şi la adulţi. În vara anului trecut s-a organizat o mini-tabără de două zile în parteneriat cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român - filiala Iaşi. "Pe lângă toate activităţile pe care le desfăşurăm, o componentă importantă o reprezintă copiii şi tinerii. Mereu am spus că o parohie care nu se îngrijeşte de tineri nu are viitor. Am amenajat un spaţiu de joacă şi tot acolo vom construi şi o căsuţă pentru copii. În anul ce vine, dorim să facem mai multe pentru ei. Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi ne ajută. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să resplătească tuturor. De asemenea invităm pe toţi să ne treacă pragul bisericii şi împreună să înălţăm rugăciunile noastre la Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre", a conchis pr. paroh Ciprian George Bamboi. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale Bisericii Pietrărie pot face donaţii în contul IBAN RO: 60 BRDE240 SV 51077022400, titular cont: Parohia Pietrărie, comuna Bârnova, judeţul Iaşi.