Acuzarea foștilor miniștri greci implicați în scandalul terenurilor mănăstirești

Ortodoxia în lume

Acuzarea foștilor miniștri greci implicați în scandalul terenurilor mănăstirești

Conform publicatiei Beverly Hills Courier, o comisie parlamentară greacă investighează scandalul iscat pe marginea unui teren mănăstiresc.

Conform publicatiei Beverly Hills Courier, o comisie parlamentară greacă investighează scandalul iscat pe marginea unui teren mănăstiresc, care a determinat demiterea mai multor miniștri ai fostului guvern, sub acuzare de fraudă și încălcarea datoriei. Informația a fost transmisa de AFP, care cita o sursă din țară, luni 18 octombrie 2010.

Parlamentarii socialiști, care dețin un număr suficient de voturi pentru a avansa procedura în următoarea fază, au hotărât implicarea a 5 membri ai guvernului conservator în scandalul schimbului de terenuri, care a costat statul milioane de euro.

Ei i-au acuzat pe foștii miniștri ai agriculturii și culturii, împreună cu fostul ministru de finanțe și cu ministrul adjunct al agriculturii, că au permis o serie de schimburi de terenuri cu Mănăstirea Vatopedi, folosind acte de proprietate în neregulă.

De peste un deceniu, mănăstirea preluase controlul asupra terenurilor aflate în litigiu cu statul, prin prezentarea unor date vechi de secole emise în timpul imperiilor Bizantin și Otoman.

Ea a returnat unele dintre aceste terenuri, statului grec, în schimbul unor proprietăți de valoare din Atena și din nordul Greciei, care au fost revândute și ele.

Într-una din principalele tranzactii, s-au schimbat 8.000 de hectare de teren forestier din jurul lacului Vistonida, o zonă umedă protejată, în partea de nord a țării, cu o proprietate lucrativă în aceeași regiune și în Atena.

Vatoped este una dintre cele 20 de mănăstiri ale comunității auto-guvernate din Muntele Athos, considerat unul dintre lăcașurile sfinte ale creștinismului ortodox.

Parlamentul, alcătuit din 300 de membri, se va întâlni într-o lună pentru a decide soarta foștilor-miniștri", printr-o procedură de vot care va necesita o majoritate absolută de 151.

Dacă votul va aproba acțiunea, trimiterea în judecată va fi decisă de o comisie judiciară compusă din 6 membri ai Curții Supreme și ai Judecătorilor Consiliul de Stat.

Alte trei partide politice din cadrul comitetului - Comuniștii, Syriza de stînga și Partidul Naționalist Laos - au emis verdicte diferite privind propunerea de punere sub acuzare.

Partidul Conservator a părăsit comisia, în august 2010, respingând propunerea pe motiv că a fost doar o “schemă politică“, concepută pentru a-i aduce pe socialiști la putere, în octombrie anul trecut.