"Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine"

Ortodoxia în lume

"Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine"

    • "Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine"
      "Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine"

      "Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine"

Wong, în vârstă de 43 de ani, este unul dintre puţinii iconografi catolici chinezi. Artistul născut în Hong Kong a început să picteze când era mic, inspirat să urmeze arta după ce a primit o carte cu desene ca dar de la sora sa de 10 ani.

“Pictarea icoanelor ortodoxe este un exerciţiu în smerenie, spune artistul Lino Wong Wing-Kuen, şi anume unul înrădăcinat în spiritualitatea artistică. Nu se câştigă faimă din asemenea lucrare, nici măcar recunoaştere publică. Răsplătirea este privată, deşi nu mai puţin mulţumitoare”.

Wong, în vârstă de 43 de ani, este unul dintre puţinii iconografi catolici chinezi. “Nu se poate semna pe o icoană ortodoxă. Dacă nu eşti un magistru recunoscut de Biserică, nu poţi decât să imiţi pe predecesori, ceea ce este împotriva mandatului unui artist, acela de a fi creativ”, spune el.

Wong se numeşte pe sine “un instrument al lui Dumnezeu” şi spune că nu se simte mândru să fie iconograf, căci crede că e mai “plin de sens să fii smerit”, după ce a învăţat despre statutul icoanei în Biserica ortodoxă, acela de a fi un obiect în faţa căruia oamenii îngenunchează şi se roagă.

Artistul născut în Hong Kong a început să picteze când era mic, inspirat să urmeze arta după ce a primit o carte cu desene ca dar de la sora sa de 10 ani. Ca student la arhitectură în universitate, el a intrat în contact cu arta italiană. Mai târziu, a decis să-şi continue studiile în Italia, acolo unde a înţeles civilizaţia occidentală. El a studiat la Academia de Artă din Florenţa, acolo unde a fost invitat să picteze de călugăriţele dintr-o mănăstire unde era găzduit. Invitaţia a fost începutul căutării credinţei sale, şi a fost botezat în 1994. Printre profesorii săi de iconografie s-a aflat şi un monah grec. “Am învăţat tehnici tradiţionale de la el. După 20 de zile mi-a zis: Nu eşti ortodox. Nu poţi picta niciodată o icoană ortodoxă autentică”.  Cuvintele călugărului l-au surprins şi mai apoi le-a învăţat adevărata lor semnificaţie.  

“Icoana este arta lor tradiţională (a ortodocşilor).  Există o simţire înnăscută pentru asta. Dacă nu aparţii confesiunii lor, foarte greu poţi înţelege de ce icoanele sunt atât de importante pentru ei”.

Wong spune că artiştii chinezi au un mare avantaj în iconografie, deoarece, obişnuiţi cu miniaturile, au o mai mare atenţie la detalii. Însă spune că nu este încă satisfăcut de icoanele pe care le face, pentru că de fiecare dată când repetă o icoană,  simte ceva diferit. “E ceva pe care nu-l puteam face înainte, dar acum pot. Simt minunea. Parcă Dumnezeu ar picta împreună cu mine”. Fiind imigrant în Italia, Wong simte că are misiunea de a-i face pe chinezi să înţeleagă mai bine iconografia. El a încheiat o expoziţie în Hong Kong luna trecută, unde a expus 24 de icoane pe care le-a pictat din 2004.  

“Nu există o spiritualitate specifică pentru icoane. Publicul trebuie doar să fie atent la ceea ce priveşte. Nimic nu îi va putea atunci opri pe oameni să se apropie de credinţă” spune Wong.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ucanews.com