Patriarhul Rusiei a adresat condoleanțe familiilor victimelor din atentatele teroriste de la Moscova

30 Martie 2010 09:52 Ortodoxia în lume

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei a publicat declarația Preafericitului Părinte Patriarh Kiril al Moscovei și al întregii Rusii în legătură cu atentatele teroriste din această dimineață, în două stații ale metroului din Moscova: „Inima mi-a fost îndurerată la auzul veștii despre atentatele teroriste din această dimineață. Înalț rugăciuni pentru odihna celor uciși, mângâierea rudelor și apropiaților lor și pentru grabnica vindecare a celor răniți. Îl rog pe Domnul să-i ajute pe salvatori, medici și pe toți cei care lucrează pentru a remedia urmările catastrofei. Am indicat preoților să viziteze răniții, la spital.

Din nefericire, acestea nu sunt primele atentate teroriste care au avut loc în aceste luni, în Rusia. Vedem clar că pericolul îl paște pe fiecare dintre noi, în orice moment. Dar nu trebuie să răspundem prin frică, panică sau răutate acestui pericol. Fie ca răspunsul nostru să fie unitatea poporului, voința sa puternică pentru a opri acțiunile teroriste și pe cei care le susțin, finanțează sau justifică. Aceștia vor fi pedepsiți de Dumnezeu. Cred că nici justiția umană nu va întârzia să se manifeste”, informează Patriarchia.ru.

În această dimineață, Patriarhul Kiril a slujit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite în Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova, iar după încheierea slujbei a vorbit despre necazul care a survenit peste poporul rus, subliniind că „nici un fel de scop nu poate fi atins vreodată prin intermediul sângelui și al morții oamenilor nevinovați”. Patriarhul a îndemnat societatea rusă să se gândească, o dată în plus, la propriile păcate, care duc la încălcarea și nesocotirea poruncilor divine, poporului fiindu-i necesară acum solidaritatea în compătimire. Comunicându-i-se că unii oameni încearcă să se folosească material de pe urma atentatelor, mărind prețurile la transportul alternativ liniilor de metrou, Preafericitul Kiril a spus că banii nu le vor fi acestora spre folos și bunăstare, îndemnându-i să-i întoarcă și să facă milostenie.

După predică, Preafericitul Kiril a săvârșit un Parastas pentru sufletele celor uciși în atentate. (Material realizat de Sectorul relații bisericești și interreligioase al Patriarhiei Române)

Citește alte articole despre: patriarh, familie, Rusia, Kiril, condoleanțe, terorist, atentat, victimă, Moscova

Ultimele din categorie