În Rusia, lupta între muzee și mănăstiri, pe tema icoanelor, continuă

Ortodoxia în lume

În Rusia, lupta între muzee și mănăstiri, pe tema icoanelor, continuă

Liubov Sliska, consideră că muzeele care nu dispun de mijloace pentru recondiționarea icoanelor, refuză încă să renunțe la acestea în favoarea Altarelor Bisericii.

Deputatul purtător de cuvânt al Dumei de Stat, Liubov Sliska, consideră că muzeele care nu dispun de mijloace pentru recondiționarea icoanelor, refuză încă să renunțe la acestea în favoarea Altarelor Bisericii.

"Nu înapoiază icoanele Bisericii și, în același timp, nici nu au mijloacele necesare conservării sau restaurării", a declarat Sliska într-un interviu acordat publicației Rus Derjavnaia, astăzi, 1 octombrie 2010, conform Interfax.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că Icoana Mântuitorului din Ieleazarovo, care a fost păstrată în muzeul regional Pskov timp de 84 de ani, nu a fost restaurată.

"Când am vizitat muzeul, anul trecut, am fost atât de marcată de ceea ce am văzut acolo. Icoana se gasea inchisa intr-o nisa mica in perete", a spus Sliska.

Cu toate acestea, atunci când este vorba de transferarea icoanei la Mânăstirea restaurată a Mântuitorului, din Ieleazarovo, lucrătorii muzeului "au spus că o păstrează fără doar și poate": ei apreciau icoana la 25 de milioane de euro, stabilindu-se o asigurare la valoarea de 2 milioane de euro, și au spus că acest caz este unul al unei icoane foarte scumpe care necesită un departament de securitate, sistem de avertizare, o cameră video și doi restauratori, pentru a fi protejată.

"Ei au sugerat ca o copie a acestei icoane să fie așezată în mănăstire, iar icoana să rămână în această nișă ca într-o cușcă. Și-ar fi stat acolo până când se făcea praf. Este un succes faptul că icoana, în cele din urmă, s-a întors la mânăstirea sa", a mai spus Sliska.

Icoana va fi trimisă pentru o "restaurare normală", într-un an, și apoi, consideră Sliska, "va face minuni".