Deşi numărul mănăstirilor ortodoxe este mic în această ţară, Biserica Ortodoxă Poloneză lucrează intens pentru mântuirea credincioşilor ei. “Mănăstirile din Polonia sunt dovada că Biserica noastră este vie. Chiar dacă suntem doar o sută de monahi şi nu o mie, suntem mândri de creşterea vieţii monahale” spune Părintele Atanasie.

-          Mănăstirea Sfântului Onufrie cel Mare din Jableczna este singura mănăstire ortodoxă din Polonia cu statut de stavropighie. Primul lucru pe care-l vede un vizitator aici este inscripţia de la poartă care afirmă că acest locaş monahal păstrează credinţa ortodoxă din secolul al 15-lea. Părinte Atanasie, cum s-a înfiinţat această mănăstire?

-          Există o tradiţie care ne spune cum s-a înfiinţat această mănăstire. Se spune că o icoană a Sfântului Onufrie cel Mare, sfântul ocrotitor al mănăstirii, a plutit aici pe râul Bug. Chiar înainte de aceasta, Sfântul Onufrie a apărut în vedenie unor pescari şi le-a proorocit că numele său va fi cinstit în acest loc. După ce a trecut ceva vreme, aceiaşi pescari au găsit icoana sfântului şi şi-au dat seama că s-a împlinit profeţia. Conform tradiţiei, ei au devenit primii călugări de aici. Aceasta se întâmpla la începutul secolului al 15-lea, poate chiar mai devreme, data exactă nu este cunoscută. Istoria mănăstirii propriu-zise începe în 1498, atunci când locuitorii din Brest au dăruit mănăstirii o Evanghelie, pe care este scrisă donaţia. Nu există documente anterioare, aşa că 1498 este prima atestare documentară a mănăstirii.

-          Apoi unele evenimente au afectat grav istoria mănăstirii. Pe teritoriul său, există monumente dedicate unuia dintre ele: victimele ortodoxe ale uniaţiei de la Brest, şi o Cruce ridicată în memoria operaţiunii Vistula (în poloneză: Akcja Wisła). Ce înseamnă aceste evenimente pentru creştinii ortodocşi trăitori aici?

-          Uniaţia de la Brest, în special în aceste ţinuturi, a fost o tragedie pentru ortodoxie. De ce? Chiar dacă intenţia iniţială a fost de a uni cele două Biserici creştine, din Est şi Vest, procesul de unificare a avut loc într-un mod foarte greşit. A fost forţată. A fost o totală de-legalizare a Bisericii Ortodoxe în comunitatea poloneză şi lituaniană. Ortodoxia a încetat să mai existe ca Biserică, ca şi confesiune. Au fost mii de victime, pentru care am înălţat un monument la 400 de ani de la uniaţie. Unul dintre cei mai importanţi apărători ai credinţei ortodoxe în acele vremuri a fost Sfântul Atanasie de Brest. El a fost stareţul mănăstirii din Brest, a mers de multe ori la Varşovia şi a înaintat petiţii guvernului, nu pentru ca aceştia să apere ortodoxia, ci pentru a aminti că există în aceste locuri milioane de ortodocşi, nu numai catolici. De aceea el a fost ucis de iezuiţi; moartea lui demonstrează amploarea persecuţiei suferite de ortodocşi aici.

-          Părinte Arhimandrit, aţi fost numit la tunderea întru monahism Atanasie, după Sfântul Atanasie de Brest?

-          Da. Am venit la mănăstire chiar la aniversarea de 400 de ani de la uniaţia de la Brest şi am primit numele de Atanasie în memoria sfântului.

-          Ce s-a întâmplat la mănăstire în timpul uniaţiei?

-          Mănăstirea Sfântului Onufrie cel Mare a fost singura mănăstire din aceste locuri care a rămas la ortodoxie. Chiar şi cele mai mari mănăstiri ca Lavra Poceaev, Supralskaya şi mănăstirile mici au acceptat forţat unaţia.

-          Pe teritoriul mănăstirii există o cruce înălţată în memoria operaţiunii “Vistula”.

-          Acest eveniment s-a întâmplat mult mai târziu. Crucea a fost ridicată în memoria ortodocşilor care au fost plasaţi aici, deşi aici au mai fost exilaţi uniaţi ucrainieni, lemkos din Subcarpatia şi din regiunile Sanok, Rzeszów, Przemyśl. Pentru noi, ortodocşii, acest lucru a fost o barbarie de secolul 20. Războiul tocmai se terminase: toţi doreau o viaţă cu pace. Dar dintr-odată, au fost deportaţi mii de ucrainieni, care erau majoritatea ortodocşi. Ei au fost trimişi în vestul şi nordul Poloniei, în teritoriile “redate” (care aparţinuseră Germaniei înainte de război). Casele şi proprietăţile lor au fost confiscate. Au avut doar două ore să-şi strângă câteva lucruri pentru pribegie. Au încercat să-şi trăiască viaţa în diferitele regiuni ale ţării. Oamenii au fost privaţi de dreptul de a veni să viziteze aceste locuri timp de 10 ani. În 1956, mulţi s-au întors. În parohia noastră practic toţi s-au întors. Casele lor însă erau ocupate de alţi oameni, aşa că au trebuit să le cumpere sau să-şi construiască altele noi. A fost o adevărată tragedie. Crucea a fost ridicată aici la aniversarea a 60 de ani de la această tragedie.

-          De asemenea, tragică este şi istoria sfântului a căror moaşte se păstrează în mănăstirea dumneavoastră – Sfântul Ignatie de Jabłeczna.

-          În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, martirul Ignatie a fost călugăr aici. În timpul războiului, în vara anului 1942, un grup de nazişti a atacat mănăstirea şi a hotărât să o distrugă arzând clădirile. Multe au ars. Chiliile călugărilor, trapeze, biblioteca, arhivele, stăreţia. Numai clopotniţa, Biserica principal şi arhondaricul au rămas în picioare. Acestea s-au salvat graţie monahului Ignatie. Ascultarea sa era de a bate clopotele. Când a văzut incendiul, Ignatie şi-a riscat viaţa şi a sunat alarma pentru oameni să stingă focul. El a fost ucis în mod brutal de nazişti. Acest lucru a fost mărturisit de copiii care erau în mănăstire, veniţi din Varşovia în vacanţă la mănăstire. Când s-a făcut documentaţia pentru canonizarea lui, mulţi dintre acei copii erau încă în viaţă şi au povestit cum a fost ucis. Sfântul Ignatie a fost canonizat ca mucenic pentru credinţa ortodoxă, împreună cu martirii din Chelm şi Podlachia, în 2003.

-          Astăzi mănăstirea arată minunat, nu există urme ale distrugerii. Mănăstirea a fost restaurată şi există fresce remarcabile pe zidurile Bisericii. Florile sunt pretutindeni şi cărările sunt îngrijite.

-          Mulţumim lui Dumnezeu, Sfântului Onufrie şi oamenilor buni care ne-au ajutat să restaurăm mănăstirea. Sunt puţini călugări aici, doar 10, dar împlinim cu bucurie ascultările la care suntem chemaţi.

-          Cum este viaţa în mănăstire?

-          Vă voi spune foarte simplu: trăim viaţă de monahi. Aceasta înseamnă că ne trezim la 5.30 în fiecare dimineaţă, iar la 6.00 încep Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile şi Dumnezeiasca Liturghie. La orele 18.00 slujim Vecernia, Pavecerniţa şi Acatistul Maicii Domnului sau Acatistul Sf. Onufrie vinerea. Acesta este orarul de slujire zilnic. Desigur, fiecare monah are o ascultare: grădină, stupi, ceară şi miere, primim pelerini şi turişti.

-          Cine vine la mănăstire?

-          Oamenii vin din toată lumea, nu numai pelerini. Eu îi numesc pelerini pe aceia care vin pentru a primi ajutor spiritual. Restul îi numesc turişti. Vin oameni diferiţi: ortodocşi, catolici, necredincioşi, din Polonia şi din străinătate. Sunt oameni care vin aici pentru că este o mănăstire, un loc de rugăciune. Alţii sunt surprinşi că astfel de locuri încă mai există pe pământ, unde timpul parcă s-a oprit în loc, şi oamenii trăiesc în alt fel. Ei nu îşi pot imagina că un călugăr nu are televizor în chilie, că un tânăr îşi dedică întreaga viaţă rugăciunii, rămâne necăsătorit, nu are o familie şi se dăruieşte întreg şi total lui Dumnezeu. Dar cred că ei caută în primul rând pacea emoţională, macar pentru un minut. Probabil o primesc, pentru că mulţi se reîntorc la mănăstire. Există o casă de oaspeţi, unde pelerinii pot sta. Sunt oameni care vin în fiecare an câteva zile, pentru a trăi şi se ruga împreună cu noi.  

-          Mănăstirea este la hotarul cu Bielorusia, doar la 40 de kilometri de frontiera ucraineană. Vin pelerini din aceste locuri? Aveţi legături cu alte mănăstiri?

-          Desigur. Mulţi pelerini vin din Bielorusia şi Ukraina. Avem relaţii foarte bune cu mănăstirea de maici Sfântul Nicolae din Gorodok, Ukraina. Ne vizităm. Preoţi vin din Ukraina, Bielorusia, chiar din Rusia, deşi este departe. Există sute de mănăstiri acolo, şi totuşi, Jabłeczna este cunoscută printre ortodocşii ruşi. Ca dovadă, la aniversarea a 500 de ani de la clădirea mănăstirii, Patriarhul rus Alexei al II-lea ne-a dăruit un veşmânt de altar şi un candelabru. Mulţi ierarhi ai Bisericilor ortodoxe au venit aici. De puţin timp, Patriarhul Teofil al III-lea de Ierusalim a venit pe la noi, cu ocazia hramului mănăstirii noastre, Sfântul Onufrie cel Mare. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a fost aici de două sau trei ori. De asemenea, am primit vizita Patriarhului României, a Arhiepiscopului de Sinai şi a multor altor ierarhi.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin istrati

Sursa: www.pravoslavie.ru