Până în 2019, șapte termocentrale vor fi scoase din funcțiune, din cauza emisiilor poluante

Social

Până în 2019, șapte termocentrale vor fi scoase din funcțiune, din cauza emisiilor poluante

Până în anul 2019, șapte termocentrale și grupuri energetice, cu o capacitate totală de peste 1.200 de MW, vor fi scoase din funcțiune din cauza emisiilor poluante pe care le generează, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, publicată joi în Monitorul Oficial.

Anul acesta vor fi scoase din funcțiune un grup de 210 MW de la termocentrala Doicești și două grupuri a câte 50 de MW aparținând CET Brașov, iar în 2017 urmează a fi înhise un grup de 50 de MW al CET Grozăvești din cadrul Electrocentrale București, și un grup de 210 MW de la Electrocentrale Deva.

În 2018, își vor înceta activitatea 300 de MW de la Turceni, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, și 125 de MW de la CET București Sud, iar în 2019 va fi scos din funcțiune și grupul de 210 MW al termocentralei Borzești.

În perioada 2013-2020 vor intra în funcțiune 29 de centrale, unele dintre acestea vor fi noi, altele vor fi grupuri modernizate în cadrul termocentralelor deja existente. Astfel, vor fi modernizate Electrocentrale Galați, Electrocentrale București, Complexul Energetic Oltenia - Turceni, Craiova, Ișalnița, Rovinari, termocentrala Iernut care aparține Romgaz, Complexul Energetic Hunedoara - Paroșeni și Deva, CET Arad, CET Govora, și alte centrale mai mici.

Ca investițiile noi sunt centrala pe ciclu combinat de la Brazi, deținută de Petrom, centrala din Suceava pe biomasă construită de Adrem Invest și Brăila Power, centrala pe huilă de import pe care vor să o construiască Enel și E.ON.

"La punerea în funcțiune a unei investiții care reprezintă o nouă capacitate de producție a energiei electrice se scoate din funcțiune o capacitate existentă echivalentă cu 25% din capacitatea pusă în funcțiune, cel mai târziu în anul următor anului punerii în funcțiune a noii capacități de producție a energiei electrice", se arată în textul Hotărârii de Guvern.

Astfel, capacitatea cumulată a noilor termocentrale se ridică la aproximativ 4.800 de MW.

Pentru perioada 2013-2020, Comisia Europeană a acceptat să acorde în continuare certificate gratuite de emisii pentru anumite termocentrale care au planuri de investiții, iar România a cerut o astfel de derogare și a transmis Planul Național de Investiții la Bruxelles, care a fost aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2012.

"Planul național de investiții cuprinde investiții pentru modernizarea sectorului energetic. Planul național de investiții are o valoare mai mare sau cel puțin egală cu contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit", se mai arată în textul Hotărârii de Guvern.

Investițiile finanțate nerambursabil trebuie puse în funcțiune până cel mai târziu în semestrul I al anului 2020 și primesc primesc finanțare nerambursabilă în proporție de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, în baza unor contracte de finanțare. Beneficiarii primesc finanțare nerambursabilă, în limita fondurilor disponibile, în funcție de ordinea în care este solicitată și aprobată finanțarea.

De asemenea, beneficiarii investițiilor care sunt puse în funcțiune sau sunt în derulare la momentul încheierii contractelor de finanțare primesc finanțare nerambursabilă care include și echivalentul cheltuielilor facturate și plătite după data de 25 iunie 2009. Rambursarea acestor cheltuieli se face eșalonat, până în anul 2020, conform contractului de finanțare.

Până la sfârșitul proiectului, 39 de centrale din România vor primi gratuit 71,4 milioane de certificate de emisii, cele mai multe vor reveni Complexului Energetic Oltenia, care deține cele mai mari trei termocentrale din România, Turceni, Rovinari și Craiova, respectiv peste 23 de milioane de certificate. Un certificat este echivalentul unei tone de emisii.

Într-o anexă a Hotărârii de Guvern menționate se mai arată că prețul unui certificat de emisii este estimat să fie tranzacționat pe bursă la o valoare de 14,5 euro în acest an, prețul urmând să crească la 20 de euro anul viitor și să se mențină la acest nivel până în 2020.