Papa Benedict al XVI-lea: Biserica nu este o companie care urmărește profit!
Papa Benedict al XVI-lea afirmă că Biserica "nu este o companie dedicată profitului", conform unor extrase difuzate în Italia.
Papa Benedict al XVI-lea afirmă că Biserica "nu este o companie dedicată profitului", conform unor extrase difuzate în Italia, dintr-o carte de interviuri care urmează să fie lansată pe 23 noiembrie 2010, în timp ce doi lideri ai Băncii Vaticanului IOR, sunt supuși unei anchete judiciare.
"Nu suntem un centru de producție, nu suntem o companie dedicată profitului, suntem Biserică", a spus Papa în cartea intitulată "Luminile lumii, Papa, Biserica și semnele vremurilor", conform unor fragmente alese spre publicare în avanpremieră în Săptămânalul Panorama, ediția de astăzi, vineri 12 noiembrie 2010.
“Panorama“ afirma că versiunea în limba italiană conține 284 de pagini și va fi publicată în 50.000 de exemplare. O versiune germană a acestei prime cărți de interviuri, de la numirea Papei Benedict în 2005, este, de asemenea, gata, iar cartea a fost tradusă în 18 limbi.
"Suntem o comunitate de oameni care trăiesc în credință. Scopul nu este acela de a crea un produs sau a avea succes în vânzări", dezvoltă Papa Benedict al XVI-lea, în scurte fragmente publicate de Panomara.
Intre timp, Patronul Institutului pentru Lucrări Religioase (IOR, "banca preoților"), Ettore Gotti Tedeschi și directorul său general, Paolo Cipriani, fac obiectul unei anchete lansate de procurorii Romei, de la sfârșitul lunii septembrie.
Aceștia sunt suspectați că nu s-ar fi conformat unei dispoziții a legislației italiene de combatere a... spălării de bani, datând din 2007, în cadrul unor tranzacții financiare.