Papa Benedict al XVI-lea denunţă corupţia şi violenţa guvernelor africane

Religia în lume

Papa Benedict al XVI-lea denunţă corupţia şi violenţa guvernelor africane

Vizita Papei Benedict în Benin, Africa, a fost ce-a de-a 22-a vizită pontificală a acestuia înafara Italiei şi cea de-a 2-a în Africa.

Căldură, mulţimi, cântece, muzică, tinereţe, toatea acestea au contrastat cu personalitatea puţin demonstrativă a Papei. Dar ceea ce s-a remarcat în mod profund a fost indignarea Papei în faţa imenselor nedreptăţi ale continentului negru.

Papa a semnat o exortaţie apostolică post-sinodală “Africae Munus” (Angajamentul Africii), însă discursul său ţinut în faţa Preşedintelui Beninului, Yayi Boni, a fost punctul forte al vizitei sale. Acolo, în inima imensului palat prezidenţial construit de chinezi, Papa Benedict s-a dezlănţuit împotriva injustiţiei care guvernează statele africane.

Folosind cuvinte simple, de înţeles pentru toţi, papa a folosit accente din predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când a sancţionat derapajele grave ale societăţii. “În acest moment, sunt prea multe scandaluri şi nedreptăţi, prea multă corupţie şi aviditate, prea multe răutăţi şi minciuni, prea multă violenţă care duce la sărăcie şi la moarte” a spus suveranul catolic.

Discursul său pontifical a depăşit graniţele Beninului: “De la această tribună, lansez un apel către toţi responsabilii politici şi economici ai ţărilor africane şi ai ţărilor lumii. Nu răpiţi popoarelor voastre speranţa! Nu le amputaţi viitorul, mutilându-le prezentul! Să aveţi o morală curajoasă a responsabilităţilor voastre! Această înţelepciune vă va face să înţelegeţi că, fiind promotori ai viitorului popoarelor voastre, veţi deveni adevăraţi slujitori ai speranţei”.

Papa a confirmat optimismul evanghelic al Bisericii faţă de continentul african: “Am convingerea intimă că Africa este un pământ al speranţei”, arătând că sufletul african este “plin de prospeţime, tinereţe, entuziasm, speranţă, dar mai ales sens religios” .

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.la-croix.com