Papa Benedict nu este invitat la sărbătorile de la Niş

Ortodoxia în lume

Papa Benedict nu este invitat la sărbătorile de la Niş

Biserica ortodoxă Sârbă a decis să nu extindă invitaţia către Papa Benedict al XVI-lea, ca acesta să participle la sărbătorile prilejuite de cea de-a 1700-a aniversare a Edictului de la Milan, care vor avea loc la Niş, în 2013.

Festivităţile şi manifestările cultural-academice de la Niş, locul de naştere al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor beneficia de prezenţa unui mare număr de profesori, ierarhi, cercetători etc.

La un moment dat, existau zvonuri că printre invitaţi se vor afla şi Papa Benedict al XVI-lea şi Patriarhul Kirill al Rusiei. O şedinţă recentă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei a anunţat planurile complete ale sărăbătorii, care nu include o invitaţie către pontiful roman.

Conform agenţiei sârbe Tanjug, episcopii sârbi au spus că Vaticanul a anunţat deja că nu va participa la festivităţile de la Niş.

De fapt, ierarhii sârbi nu au invitat pe ierarhul primat al Romei şi din cauza protestelor credincioşilor şi ale unor mănăstiri care nu doresc o vizită a Papei în Serbia.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.catholicculture.org