Paraclis pentru elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica“ din Dorohoi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Paraclis pentru elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica“ din Dorohoi

Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ al Colegiului Naţional „Grigore Ghica“ din Dorohoi a fost binecuvântat ieri prin slujba Aghezmei mici, oficiată de un sobor de preoţi.

Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ al Colegiului Naţional „Grigore Ghica“ din Dorohoi a fost binecuvântat ieri prin slujba Aghezmei mici, oficiată de un sobor de preoţi. Din soborul de slujitori au mai făcut parte pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, şi pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. La finalul slujbei a fost citită o rugăciune de binecuvântare pentru toţi elevii, cu prilejul încheierii anului şcolar. Absolvenţii din clasele a XII-a au primit iconiţe. „La dotarea paraclisului a contribuit domnul Marius Rotaru, managerul unei firme de mobilă din Dorohoi. Icoanele au fost donate de foştii elevi ai liceului. În perioada următoare vor fi demarate lucrările de pictură, iar la final, nădăjduim că Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va târnosi sfânta masă şi ne va oferi sfântul antimis pentru a se sluji Sfânta Liturghie. Acest paraclis este primul existent într-o instituţie şcolară din municipiul Dorohoi“, a spus pr. Teodor Ciurariu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi şi profesor de istorie la Colegiul Naţional „Grigore Ghica“. Pr. Teodor Ciurariu a explicat că amenajarea acestui sfânt lăcaş va aminti şi de episcopul Partenie Ciopron, ultimul episcop al Armatei Române, fost elev al acestei şcoli. (C. Ciofu)