Parastas pentru trei mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria

Arhiepiscopia Iaşilor

Parastas pentru trei mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria

La Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ se va săvârşi sâmbătă, 30 noiembrie 2013, parastasul pentru trei mari duhovnici ai acestei vetre monahale: părintele Cleopa Ilie, părintele Paisie Olaru şi părintele Ioanichie Bălan.

Anul acesta se împlinesc 15 ani de când a plecat la Domnul părintele Cleopa Ilie şi 23 de ani de când părintele Paisie Olaru s-a născut în ceruri. De la plecarea părintelui Ioanichie Bălan în lumea veşniciei se împlinesc în 2013 şase ani. Slujba de pomenire va fi oficiată de un sobor de proţi şi diaconi, după săvârşirea Sfintei Liturghii. Cu acest prilej va fi evocată personalitatea celor trei duhovnici. Ziua trecerii la cele veşnice a părintelui Cleopa Ilie, 2 decembrie 1998, va fi marcată printr-un moment comemorativ şi la Patriarhia Română. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, luni, 2 decembrie 2013, se va oficia de la ora 10:30 Parastasul pentru marele duhovnic. De la ora 11:00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, va avea loc vernisarea expoziției fotografice și bibliofile dedicată marelui duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, iar de la ora 11:30, în Aula "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei, va fi difuzat în premieră un film despre viaţa şi personalitatea Părintelui Cleopa Ilie, realizat de postul de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române. Momentul comemorativ consacrat părintelui Cleopa Ilie se va încheia la ora 13:30 cu sfinţirea unei plăci memoriale în fosta sa chilie din Reşedinţa patriarhală.