Părintele Ion Cârciuleanu, fost slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi, a plecat la Domnul în prima zi a acestei săptămâni. În seara zilei de luni, 18 februarie 2013, a fost oficiată slujba Stâlpilor de către un sobor de preoţi. La final, părintele paroh Mircea Stoleriu, cel care l-a cunoscut şi a slujit împreună cu părintele Ion Cârciuleanu, a adresat familiei îndoliate şi credincioşilor prezenţi un cuvânt în care a scos în evidenţă chipul luminos al unuia dintre cei mai longevivi preoţi din Iaşi. „Vârsta la care a ajuns părintele Ion Cârciuleanu este una binecuvântată. La această vârstă el s-a străduit să răscumpere timpul, după cum ne învaţă Mântuitorul Hristos. Părintele Ion a plecat din această lume după o viaţă îndelungată şi rodnică. Viaţa părintelui s-a desfăşurat în două timpuri: timpul dinainte de 1989 şi cel după 1990, când el a slujit. Sunt lucruri şi timpuri care au cerut slujiri diferite, grele prin mulţimea problematicii care era pusă înaintea fiecărui preot. Părintele Ion va putea să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu şi să spună: «Mi-am făcut datoria!». Tot timpul a fost preocupat de ceea ce înseamnă misiunea şi lucrarea preotului. Părintele a avut mereu o responsabilitate deosebită pentru cei încredinţaţi spre păstorire, având în minte ceea ce a spus Sfântul Antim Ivireanul: «De gâtul preotului atârnă sufletele credincioşilor». Ştim că părintele Ion a avut, înainte de 1989, o activitate foarte bogată la biserica din Dealul Galata, înfruntând timpurile adverse Bisericii şi gândirii creştine. Părintele ştia mai presus de toate că de gâtul preotului atârnă sufletele credincioşilor. Slujea şi ţinea cuvânt de învăţătură frumos. Acest «frumos» comprimă idei, adunare de învăţături pe care el le punea în faţa credincioşilor, nefiind pe placul timpului de atunci. Făcea cateheză, deşi nu era îngăduit acest lucru. L-am cunoscut în acele vremuri şi îmi făcea mare plăcere să-l văd. Cuvântul pe care îl spunea celui cu care se întâlnea era: «Dumnezeu să te binecuvânteze!». Totdeauna când ne întâlneam avea un zâmbet pe faţă“, şi-a amintit pr. Mircea Stoleriu.

„Sfatul cel bun“ de la părintele

După anul 1989, părintele Ion Cârciuleanu a mai activat la biserica de pe Dealul Galata, astăzi Mănăstirea „Înălţarea Domnului“ - Galata, apoi a ieşit la pensie. „Curând a venit la biserica noastră, unde ne-am simţit bucuroşi să-l primim în vremurile acestea atât de grele. Părintele Ion Cârciuleanu slujea cu multă căldură şi smerenie. Ştia să fie mereu atât de limpede, având un comportament rafinat faţă de ceilalţi, astfel încât prezenţa sa era o bucurie. Rostea rugăciunile cu un patos interior. Avea nişte accente atât de puternice şi mai ales sugestive, încât cei care îl ascultau erau prinşi în mreaja rugăciunii rostite de sfinţia sa. Aceasta este o mare calitate a unui preot. Se ruga şi prindea pe toţi cei din jur în rugăciune. Prezenţa părintelui în sfântul altar era şi cea care aducea şi pentru noi, cei mai tineri, un suflu nou, uşurare. De multe ori când ne confruntam cu greutăţi, ne duceam la părintele Ion Cârciuleanu, care ne oferea sfatul cel bun. Ne îndemna să fim răbdători şi înţelepţi. Cuvântul de învăţătură al părintelui era substanţial, foarte exact şi bogat. Acest cuvânt pleca dintr-o inimă legată de Hristos. Acest lucru îl transmitea credincioşilor. Cuvântul său era incomod, iar predica pe care o rostea îi zdruncina pe cei care îl ascultau“, a subliniat pr. Mircea Stoleriu.

„Duhovnicul ce privea viaţa în toată complexitatea ei“

Ani la rând, pr. Ion Cârciuleanu a participat la simpozioanele şi întâlnirile organizate de parohia „Adormirea Maicii Domnului“ încă din primii ani de după revoluţie. „Cuvântul sfinţiei sale avea aceleaşi bogate sensuri, avea substanţă, avea frumuseţe şi receptivitate, fiind ascultat şi iubit. Părintele a avut o familie atât de frumoasă. Niciodată nu a făcut rabat de la problemele Bisericii pentru că avea familie. Ştia cu multă delicateţe să fie prezent şi în familie. Îmi aduc aminte de serile minunate în care părintele Ion Cârciuleanu lansa în biserica noastră cărţile pe care le scria. Sala de conferinţe a parohiei noastre era plină de oameni de cultură, de oameni deosebiţi. L-am simţit pe preotul Ion Cârciuleanu în primul rând ca pe un părinte. Apoi, mi-a fost duhovnic. Părintele era duhovnicul ce privea viaţa în toată complexitatea ei. Sfinţia sa privea raportul omului cu semenul său şi al preotului cu ai săi credincioşi. Îl punea pe preot să se cântărească pe sine înaintea lui Dumnezeu, să se valorizeze, să răscumpere timpul şi să poată să dea seama că a făcut ceva bun. Suntem întristaţi pentru că am rămas fără duhovnicul nostru“, a mărturisit pr. Mircea Stoleriu.