Părintele Peter Gilquist a trecut la Domnul
Născut într-o familie luterană în Minneapolis în 1938, Peter Gillquist a studiat jurnalismul la Universitatea din Minnesota, unde a fost angajat în organizația luterană „Campus Crusade for Christ” (Campusul Cruciadei pentru Hristos).
A urmat studiile la Seminarul teologic din Dallas, și a devenit directorul regional al Cruciadei. După ce a lucrat trei ani la Universitatea din Memphis, a fost redactor șef al Editurii Thomas Nelson, unde 11 ani a făcut parte din comisia de revizie a versiunii Bibliei „King James”.
A studiat intens istoria Bisericii și a ajuns la concluzia că Biserica Ortodoxă este singura care nu s-a schimbat în decursul istoriei. În 1973, a organizat cu colegii săi o rețea de Biserici în case care încerca să restaureze forma primară a Bisericii, intitulată „Ordinul Apostolic al Noului Testament”.
Cercetând baza istorică a Bisericii primare a găsit tezaurul Părinților Bisericii. Acest lucru l-a apropiat de ortodoxie, de cultul liturgic și de patristică. A forat o comunitate intituată Biserica Evanghelică Ortodoxă.
Totuși, părintele Peter și-a dat seama că această încercare de restaurare a Bisericii primare este inutilă fără succesiune apostolică. Așa că a cerut să fie primit în Biserica Ortodoxă a Antiohiei, în 1987.
Părintele Peter a convins 17 parohii și peste 2000 de oameni să ceară ortodoxia. Grupul a fost cunoscut ca Misiunea ortodoxă evanghelică a Antiohiei.
Autor de numeroase cărți de teologie ortodoxă, printre care „Devenirea întru ortodoxie”, Preotul Peter a avut 6 copii și mii de ucenici. În ultimii ani a devenit directorul Departamentului de Misiune a Bisericii Ortodoxe a Antiohiei.
Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.orthodoxie.com