Parteneriat educaţional româno-italian la Bacău
Proiectul educaţional bilateral de cooperare regională „Bacău, România-Ravenna, Italia. Confluenţe interculturale şi artistice“ a fost lansat ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, în calitate de coordonator. Pe durata celor doi ani de derulare a proiectului Comenius vor avea loc întâlniri între profesorii de arte vizuale din cele două zone partenere, şcoli de vară, incluzând ateliere de pictură murală pentru elevi, ce vor fi deschise în Bacău, Voroneţ - Suceava şi Ravenna, vernisaje de expoziţii, seminarii.