Parteneriat la Grădiniţa Dumbrava Vale din judeţul Neamţ
Membrii Organizaţiei Umanitare „Hilfe für Osteuropa Todtnau - Seelscheid e.V“ din Germania vizitează în aceste zile România. Această organizaţie derulează activităţi social-filantropice în România de peste 20 de ani, iar în prezent susţine 62 de bursieri din medii sociale defavorizate, care primesc rente lunare.
Vineri, 2 mai 2014, reprezentanţii Organizaţiei „Hilfe für Osteuropa Todtnau - Seelscheid e.V“ din Germania, în colaborare cu Biroul de Servicii Sociale al Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din Săvineşti, prin persoana părintelui paroh Petru Munteanu, au adus emoţii celor aproximativ 40 de copii de la Grădiniţa Dumbrava Vale din Săvineşti. Prichindeii, acompaniaţi de educ. Mihaela Smochină şi de înv. Mirela Zavate, au interpretat câteva cântecele şi au recitat poezii. Ursula Honeck, preşedintele Organizaţiei „Hilfe für Osteuropa Todtnau - Seelscheid e.V“, le-a mulţumit copiilor pentru programul artistic oferit şi le-a dăruit dulciuri. Această vizită este începutul unei colaborări care se iniţiază între Grădiniţa Dumbrava Vale din Săvineşti şi o grădiniţă din Germania. (Brînduşa Dediu)