Parteneriat social în parohia Poieniţa
Primăria comunei Vânători, judeţul Iaşi, a încheiat, la începutul acestei luni, un parteneriat social cu parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Poieniţa pentru sprijinirea Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din sat Hârtoape, comuna Vânători, judeţul Iaşi (CCSPC).
Primăria comunei Vânători, judeţul Iaşi, a încheiat, la începutul acestei luni, un parteneriat social cu parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Poieniţa pentru sprijinirea Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din sat Hârtoape, comuna Vânători, judeţul Iaşi (CCSPC). Noul centru, construit în anul 2012, cu finanţare prin FEADR - Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale“, are ca scop sprijinirea părinţilor/potenţialilor părinţi pentru a face faţă dificultăţilor psiho-sociale, care afectează relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi sprijină copiii, atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora. „Până în prezent am încheiat acordul de parteneriat. După ce noul centru va fi dat în folosinţă vom derula activităţile propriu-zise. Întrucât centrul se află în Poieniţa, parohia noastră este singura din comuna Vânători care a încheiat un parteneriat. Beneficiarii acestui parteneriat vor fi copiii şi familiile aflate în dificultate, precum şi persoanele vârstnice din comuna Vânători, aflate în risc de marginalizare sau excluziune socială“, a declarat pr. paroh Marius Tabarcea. Serviciile sociale vor fi oferite în funcţie de realităţile locale, pentru persoanele aflate în situaţie de risc: femei victime ale violenţei domestice, persoane dependente de alcool, familii cu venituri reduse, persoane cu tulburări psihice, persoane marginalizate social. (C. Ciofu)