Pastoraţie pentru migranţii parohiei Chintinici
Credincioşii parohiei Chintinici au fost vizitaţi în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului de preotul paroh Iulian Vasile, care a slujit în fiecare gospodărie slujba Aghezmei mici.
Aceste vizite pastorale au fost iniţiate în urmă cu zece ani, mai ales pentru enoriaşii care se întorc din străinătate în locurile natale. "Am pornit această iniţiativă dintr-o reală necesitate misionară, de adaptare la noile realităţi socio-culturale şi economice. Credincioşii pregătesc acest moment cu toată atenţia pentru că fiecare vrea să împărtăşească aspecte din viaţa trăită departe de casă, dar şi pentru a afla mai multe lucruri din viaţa şi activităţile parohiei noastre. Oamenii sunt îndemnaţi să vină participe la Sfânta Liturghie, să postească şi să se împărtăşească. Enoriaşii noştri veniţi de departe trăiesc într-o lume duală: cea pe care au lăsat-o o vreme şi cea departe de casă în care s-au integrat, unde pot exista tradiţii cultural-liturgice diferite de specificul pastoraţiei noastre. De aceea, am considerat că trebuie să folosim acest moment al postului pentru a valorifica comunicarea cu ei şi pentru a le umple sufletele de bucurie şi nădejde în purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu", a spus pr. paroh Iulian Vasile.