Patriarhul Ecumenic vorbește despre ecumenism

Ortodoxia în lume

Patriarhul Ecumenic vorbește despre ecumenism

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a exprimat determinarea sa de a continua dialogul ecumenic, într-o alocuțiune cu ocazia Sfintei Mucenițe Chiriachi, la Biserica din cartierul Contoscali din Constantinopol, care poartă hramul ei.

Patriarhul a prezidat Sfânta Liturghie, la care s-a pomenit și Patriarhul Athenagora, care a trecut la Domnul acum 40 de ani.

Patriarhul a declarat: „Astăzi, ca în fiecare an, ne amintim de Patriarhul Atenagora, de fericită memorie, care a adormit în 7 iulie, la Spitalul Valukli în 1972. Când ne aducem aminte de el, ca în fiecare an, este firesc să ne exprimăm recunoștința față de el, cu mai mare intensitatea în acest an, în care comemorăm 40 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Așa cum am sugerat recent Sfântului Sinod al Patriarhiei noastre, vom săvârși un requiem oficial în care îl vom pomeni pe patriarh. Am cerut Mitroplitului de Pergam, care a slujit Patriarhului Atenagora în diferite funcții, să ne vorbească despre personalitatea și opera acestui mare patriarh. Să ne rugăm împreună pentru odihna sufletului patriarhului nostru, care a deschis orizonturi noi pentru Patriarhia Ecumenică, a reînnoit perioada dialogurilor ecumenice, a întâlnit pe Papa Paul al VI-lea în Ierusalim acum 48 de ani, a deschi ferestrele pentru ortodoxie, a deschis centrul patriarhal de la Geneva, Academia ortodoxă de la Creta, Centrul patriarhal de studii patristice de la Tesalonic și altele”.

Vorbind despre Consiliul Mondial al Bisericilor, patriarhul a adăugat: „CMB a fost fondat în 1948, anul alegerii Patriarhului Atenagora. În cei 23 de ani de patriarhat binecuvântat, Atenagora, ca și predecesorul sou Dimitrios, a colaborat cu CMB. Căci aceasta este linia Bisericii noastre, Biserica Constantinopolului. Este o linie stabilă și de neabătut. Nu ne putem închide egoist în noi înșine, în autarhie, autosuficiență și narcisism, așteptând ca alții să se prosterneze în fața noastră. Nu poate fi așa astăzi. Noi avem nevoie de deschidere ecumenică, umană, socială și de dialog între toți oamenii cu voință bună. Patriarhul Atenagora a fost atunci criticat pentru aceste deschideri. Și astăzi, ca atunci, patriarhatul nostru este criticat astăzi pentru dialogul ecumenic pe care-l promovează, ca și cum am dori să vindem ortodoxia. Însă numai prin dialog noi putem să producem acord, apropiere și reconciliere. Din această cauză, noi continuăm, orice s-ar spune, oricine ne-ar critica, să dialogăm cu Roma, cu Biserica Anglicană, cu CMB, cu Federația Luterană Mondială și cu Bisericile vechi orientale, cu armenii, copții, etiopienii, până când va veni marea zi a unirii tuturor, pentru care Biserica se roagă la fiecare slujbă, continuu, fără încetare, atunci când spune: Pentru pacea a toată lumea, pentru stabilitatea Sfintelor lui Dumnezeu biserici și pentru unitatea tuturor. Aceasta este una dintre prioritățile noastre, scopul nostru sacru, unul dintre idealurile și obiectivele slujirii noastre”.

Ne amintim aici că lucrarea ecumenică a patriarhului Atenagora a provocat efectiv multe critici, printre care ale ierarhilor Bisericii Greciei, monahilor atoniți – care au suspendat pomenirea patriarhului la slujbe – ale Bisericii Ruse fără frontiere, și ale celebrului teolog sârb Iustin Popovici, acum canonizat. Adăugăm că aceste critici nu vizau dialogul însuși, ci maniera în care era condus în epocă. Într-adevăr, după studiile recente ale Pr. Patrice Mahieu, s-a înființat o comisie secretă, constituită din partea ortodoxă de Mitropolitul Damaschin Papandreou, atunci arhimandrit, și de Ioan Zizioulas, teolog laic atunci, care în 1970 au emis un aviz favorabil concelebrării euharistice dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, care n-a mai avut loc. Este precis acea communio in sacris cu Biserica Romei, fără acordul conținutului credinței, care a fost criticat în primul rând.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.orthodoxie.com