Patriarhul Kirill: „Fără Biserica ortodoxă, Rusia va pieri”

Ortodoxia în lume

Patriarhul Kirill: „Fără Biserica ortodoxă, Rusia va pieri”

Biserica Ortodoxă este coloana vertebrală a Rusiei, a spus Patriarhul rus Kirill, după o slujbă religioasă la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin.

El a adăugat că „mulţi oameni percep Biserica Rusiei în istorie ca fiind ceva care a cimentat unirea între oameni. Este o linie de identificare de sine şi un spaţiu comun. Dacă vom ruina acest spaţiu, atunci patria părinţilor noştri va pieri” a spus ierarhul primat al Rusiei.

„Deşi trăim în timpuri în care religiile sunt alese liber şi când Biserica este separată de stat, Biserica Ortodoxă Rusă  îşi continuă slujirea măreaţă, unind naţiunea şi menţinând unitatea patriei strămoşeşti” a spus el. „Iată de ce ţinta principală a celor ce au dorit ruinarea ţării a fost şi este ruinarea Bisericii. Toţi invadatorii, începând cu cuceritorii Kremlinului care au supus ţara în secolul al 17-lea şi incluzându-i pe Napoleon şi pe Hitler, au dorit ruinarea şi dezbinarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Dumnezeu să ne ajute să biruim tentaţiile, înşelăciunea şi trădarea acestui veac, şi să continuăm această uimitoare slujire, pentru împlinirea vieţii umane şi pentru mântuirea sufletului omenesc”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.interfax-religion.com