Marin Naidenov Minkov s-a născut pe 29 octombrie 1914 în satul de munte Oreshak, în partea de nord a Bulgariei centrale. Acesta a îmbrățișat de tânăr viața monahală și a studiat teologia la seminarul din Sofia. În 1938 a întrat la Universitatea de Teologie din Sofia și a fost hirotonit preot în 1941, primind numele de Maxim. După instaurarea regimului comunist, în 1950, Maxim a fost trimis să reprezinte Biserica Bulgară în Rusia. Întorcându-se acasă în 1955 a devenit secretar general al sinodului ortodox din Bulgaria apoi a urcat pe scara ierarhică a bisericii și a fost ales patriarh pe 4 iulie 1971.

Atunci când în anul 1944 comuniștii au preluat puterea în Bulgaria, aproximativ 600 de preoți ortodocși au fost omorâți iar patriarhul a fost trimis în exil intern, biserica intrând sub controlul statului. Următorii 45 de ani, viața religioasă a fost controlată cu strictețe. De exemplu, în Bulgaria, femeile bătrâne aveau voie să meargă la biserică, însă alte persoane riscau să fie hărțuite, concediate sau chiar să fie arestate. Majoritatea preoţilor ortodocşi nu aveau de ales şi trebuiau să se supună noilor ordine și mulţi dintre ei s-au implicat în structurile comuniste, devenind informatori ai poliției secrete mult detestate din Bulgaria, numită Darzhavna Sigurnost.

Maxim a fost numit patriarhul Bisericii Ortodoxe din Bulgaria în 1971, în cadrul unei convenții ce părea să se supună regulilor bisericești, îndeosebi cea care stipula că patriarhul trebuia să fie ales de membrii clerului și lumea laică. Însă după căderea comunismului în 1990, critici din cadrul Bisericii au protestat, susținând că această alegere ar fi fost o fraudă întrucât două treimi din voturi au fost furate. Aceștia susțineau că Maxim nu a fost nimic altceva decât o marionetă a comuniștilor.

În 1991 rebelii au format un „sinod reînnoit”, compus din 12 episcopi care refuzau să recunoască autoritatea lui Maxim. Cinci ani mai târziu aceștia au numit un nou patriarh, pe Mitropolitul Pimen, care colaborase și el îndeaproape cu regimul comunist. Maxim a reacționat imediat, pronunţânt asupra acestuia anatema.

Această schismă bisericească a avut şi unele conotaţii politice: Maxim şi susținătorii săi se bucurau de sprijinul socialiştilor (foștii comuniști), în timp ce Pimen și susținătorii săi erau sprijiniți de Uniunea Forțelor Democratice (UDF). Ivan Kostov, cel care a fost primul ministru din partea UDF din 1997 până în 2001, a refuzat să supună Biserica Ortodoxă din Bulgaria unei legi care cerea tuturor grupărilor religioase să își reînnoiască înscrierea într-o agenție guvernamentală, refuzând atât el cât și colegii săi să participe la slujbele săvârșite de Maxim sau prelații săi, mergând în schimb la cele oficiate de dizidenți. La un moment dat protestatarii susțineau că au mobilizat 30% din cei 1000 de preoți să lupte pentru cauza lor.

Pentru mai mult de un deceniu, aceste două biserici au coexistat, în timp ce ortodocșii bulgari (80% din totalul de 7,4 milioane de locuitori) au fost supuși unui conflict neplăcut iscat între clericii ce începuseră să se certe pentru teren, în urma căruia instituțiile bisericești erau ocupate și reocupate iar poliția era nevoită să intervină pentru a potoli bătăile ce se iscau.

În 1992 preoții, înarmați cu sticle, bâte de fier și un berbec au atacat sediul bisericii din Sofia încercând să îi alunge pe clericii rebeli ce puseseră stăpânire pe clădire. De asemenea, la un alt eveniment de acest gen s-a recurs la tunuri cu apă și gaze lacrimogene folosite împotriva episcopilor rebeli pentru a elibera catedrala Alexander Neviski din Sofia. În 1996 disputa s-a îndreptat către o fabrică din suburbiile Sofiei ce producea lumânări și care fusese confiscată de partea rebelă. Susținătorii lui Maxim au reușit să îi îndepărteze pe dizidenți.

Speranța rezolvării acestei schisme, a venit în 1998, când s-a ținut un sinod ortodox în Sofia. În cele din urmă s-a ajuns la un compromis prin care Pimen și susținătorii săi s-au scuzat în mod oficial pentru revolta lor, anatema a fost ridicată iar rebelii au fost primiți în deplină comuniune. Maxim la rândul său, părea să insinueze că va demisiona și că se va retrage la o mănăstire. Adevărul a ieșit însă la iveală atunci când a declarat că nu intenționează să plece.

Însă rebelii nu au fost niciodată recunoscuți de legea bulgară sau de bisericile ortodoxe din străinătate, cauza lor primind o nouă lovitură atunci când Pimen a murit în 1999. Funcţia lui Maxim a fost întărită atunci când fostul rege al Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg, a fost ales ca prim ministru în 2001 şi a depus jurământul pe Biblie în prezența sa.

Cu toate acestea luptele teologice din Bulgaria au continuat până în 2004 când un tribunal a luat o hotărâre decisivă în favoarea lui Maxim, hotărând evacuarea rebelilor din propriile lor biserici. Imaginile cu preoți și bătrâne ce erau scoși de la rugăciune de către polițiști robuști, înarmați, au făcut înconjurul Bulgariei, trezind indignare. Schisma s-a încheiat în 2010, când conducătorul bisericii alternative a dizolvat sinodul rebel.

Majoritatea bulgarilor încă îl mai priveau pe Maxim cu suspiciune. Atunci când un comitet parlamentar a dezvăluit la începutul acestui an că 11 din 15 episcopi importanți au fost informatori ai serviciilor secrete în perioada comunistă, o mare surpriză a fost că numele lui Maxim nu se afla pe listă.

Evenimentul cel mai important din timpul păstoririi sale a fost vizita papei Ioan Paul al II-lea în Bulgaria din 2002. Deși Maxim nu a fost prea încântat de această vizită, întâlnirea cu Pontiful a fost văzută ca un ajutor pentru îmbunătățirea relațiilor dintre credincioșii catolici și cei ortodocși după un mileniu de neîncredere. Papa s-a folosit de asemenea de această ocazie pentru a declara că nu a crezut niciodată acuzațiile că bulgarii s-ar afla în spatele încercării de asasinat îndreptate împotriva sa din 1981. Patriarhul Maxim al Bulgariei, a murit la vârsta de 98 de ani și a fost conducătorul creștinilor ortodocși din această țară pentru mai mult de 40 de ani.

Patriarhul Maxim al Bulgariei a trecut la cele veșnice pe 6 noiembrie 2012.

Acum, consiliul bisericesc al Bisericii Ortodoxe din Bulgare are la dispoziție patru luni pentru a găsi un succesor.