Am pornit în această călătorie, în zorii zilei de sâmbătă, cu emoţii mici, dar cu aşteptări mari. Pregătindu-ne de plecare, înainte de a urca în autocar, am auzit împrejurul meu: „Nu mai cunosc pe nimeni“, „par oameni buni“, „sper să ne împrietenim până la final“. Aşa a şi fost. Bucovina ne-a deschis şi ne-a împrietenit. După două zile petrecute împreună ne-am despărţit cu greu, ca şi cum am fi petrecut două săptămâni. Ne-am consolat cu promisiunea că ne vom revedea în curând. Bucovina a fost balsam pentru sufletul fiecăruia dintre noi. A fost o altfel de Liturghie, a fost împlinirea cuvintelor „toată grija cea lumească să o lepădăm“. Clipele petrecute împreună au fost furate efemerităţii, ele „se alintă acum în mâinile eternităţii“.

La Mănăstirea Voroneţ, ne-am întâlnit cu Judecata finală. Prilej de meditaţie. Este clar că mergem spre ea, că nu putem ocoli moartea. Măicuţa ghid ne-a îndrumat cu dragoste: „Să faceţi tot ce vreţi pe acest pământ, dar la final, la Judecata de Apoi, să aveţi ce pune în ambele talere ale balanţei“. N-am înţeles prea bine această zicere. Aş prefera să fac tot ce vreau, iar la final să am ce aşeza doar în talerul faptelor bune. Fericitul Augustin ne spune: „Iubeşte şi fă ce vrei“. Da, pentru că atunci când iubeşti cu adevărat, nu poţi face nimic rău, nu poţi păcătui.

Bogăţie de gând şi har am primit şi în locul unde „glasul slujitorilor Domnului ajunge până în cer şi coboară de acolo pacea şi iubirea pe pământ“, la Mănăstirea Putna. Aici am poposit peste noapte. A doua zi, ghidaţi de un părinte, am plecat în trecut şi în istorie, rememorând faptele de vitejie, dar şi de cultură săvârşite de Sfântul Ştefan cel Mare. La Suceava am aflat despre viaţa Sfântului Ioan cel Nou. După un pelerinaj ca acesta parcă vezi lucrurile altfel. Îţi reformulezi idealurile şi ai alte aşteptări de la viaţă. La participarea noastră la slujbe, la informaţiile primite de la ghizi s-au adăugat şi glumele noastre prieteneşti din care se nasc zâmbete şi care destind atmosfera. Nu poţi discuta în toată vremea lucruri importante. Viaţa înseamnă şi lucruri mici. Ea este alcătuită şi din lucruri mărunte, aparent neînsemnate dar care, de fapt, sunt foarte importante. Noi, tinerii, ne facem gânduri, ţinem reguli, avem adesea prejudecăţi. Viaţa însă, spun bătrânii, este simplă şi frumoasă.

Pelerinajul ne aduce aminte că viaţa este o continuă căutare de răspunsuri, de sens, de Dumnezeu. În acest parcurs care este viaţa ne putem ghida şi după modelul artiştilor adevăraţi; aceştia sunt interesaţi nu de gloria imediată, ci de durata operei lor.

Bucovina are multe frumuseţi şi bogăţii, dar adevărata ei comoară sunt mănăstirile: Putna, Voroneţul, Humorul, Moldoviţa, Bogdana, Suceviţa, Dragomirna... La acestea se adaugă şi bisericile de la Arbore, Pătrăuţi...

Ele sunt Cerurile Ţării de Sus ale Moldovei. Ele sunt de aici căci pictura lor este inspirată din culorile naturii, iar spiritul ce-l răspândesc este izvorât din sufletul moldoveanului.

Prin grija celor de astăzi, construcţiile din jurul mănăstirilor sunt asortate cu monumentele. Împreună cu grădinile pline de frunze de culoarea toamnei, peisajul ne trimite în vremurile vechi româneşti şi ne îmbie la reculegere şi odihnă sufletească. Atmosfera religioasă rămâne întipărită în inimile noastre. Clopotele bat între brazi, iar candelele întregesc decorul ce trimite la un colţ de rai.

Duminică seara am sosit la Iaşi cu autocarul. Fiecare dintre noi a luat în sufletul său amintiri peste cantitatea permisă. Nu ne rămâne decât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acest frumos pelerinaj petrecut alături de voluntarii ASCOR Iaşi.

(Cristina Puravu, ASCOR Iaşi)