Pelerinaj cu moaştele Sfântului Andrei, la Suceava
La Biserica „Sfinţii Arhangheli“ a parohiei Iţcani-Gară din Suceava va ajunge astăzi, din Grecia, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Apostol Andrei. Credincioşii se pot închina sfintelor odoare până pe 21 mai. Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Mâine dimineaţă, de la ora 9:00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 18:00 se va sluji Acatistul Sfântului Andrei. Sâmbătă, 19 mai, de la ora 18:00, credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Vecerniei, iar duminică, 20 mai, la Sfânta Liturghie, urmând ca în aceeaşi zi, de la ora 18:00, să se oficieze Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Luni, 21 mai, după Sfânta Liturghie, sfintele moaşte se vor întoarce înapoi în Grecia. „Sfintele moaşte vor fi aduse pentru întărirea credinţei creştinilor din Iţcani. S-a observat în ultimii ani că oamenii slăbesc în credinţă din cauza mediului de viaţă, fiind aplecaţi mai mult spre cele lumeşti. Biserica noastră are 74 de ani de existenţă, iar până în prezent nu au fost aduse spre închinare sfinte moaşte“, a spus pr. paroh Mihai Boteanu. (C. Ciofu)