Pelerinaj cu sfinte moaște la Belcești

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerinaj cu sfinte moaște la Belcești

În parohia „Sfinții Voievozi“ - Belcești, Protopopiatul Hârlău, a fost adusă ieri-dimineață de la Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași (foto) crucea care cuprinde moaște a 15 sfinți.

În parohia „Sfinții Voievozi“ - Belcești, Protopopiatul Hârlău, a fost adusă ieri-dimineață de la Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași (foto) crucea care cuprinde moaște a 15 sfinți. Pelerinajul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Programul liturgic a cuprins Acatistul, Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu, săvârșite de către un sobor de 13 preoți. „La final a fost evidențiată sărbătoarea Sfântului Haralambie și importanța cinstirii sfinților. Preoții și credincioșii au participat apoi la o agapă frățească“, ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. (C.C.)