Pelerini în Ţara Sfântă, prin Centrul de Pelerinaj al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
„A fost cel mai frumos pelerinaj la care am participat vreodată“, a spus pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ.
Protopopiatul Piatra Neamţ, prin Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), a organizat în perioada 2-8 octombrie 2012 un pelerinaj în Ţara Sfântă. Cei 60 de pelerini, între care au fost şi zece preoţi, au provenit din diferite parohii ale Protopopiatului Piatra Neamţ. „A fost cel mai frumos pelerinaj la care am participat vreodată, un vis împlinit“, a spus pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ.
Între 26 septembrie şi 3 octombrie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un grup de credincioşi din parohia „Sfântul Nicolae“ - Podu Iloaiei, Protopopiatul Iaşi 3, a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. Pelerinii au fost însoţiţi de pr. paroh Vasile Sârbu şi de pr. Ioan Drăgoi, slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae“.
„La iniţiativa diac. Cristian Constantin Ivan - economist şi coordonator de pelerinaje interne şi externe în cadrul Centrului de Pelerinaj «Sfânta Parascheva» al MMB, pelerinajul a început cu rugăciune. Pe tot parcursul periplului nostru în Ţara Sfântă diac. Cristian Constantin Ivan ne-a creat o atmosferă de pace şi rugăciune, ceea ce a facut ca toţi să ne simţim ca într-o familie“, a mărturisit prof. de religie Tudoriţa Drăgoi, de la Şcoala „Al. I. Cuza“ din Podu Iloaiei. (C. Ciofu)