Pensionarii cu pensii mici nu vor mai plăti asigurări de sănătate
Casele de pensii nu vor mai reţine contribuţiile de asigurări de sănătate de 5,5% pentru pensionarii cu venituri din pensii sub 740 de lei, după publicarea în „Monitorul Oficial“ a deciziei Curţii Constituţionale, precizează un comunicat al Casei Naţionale de Pensii Publice/CNPP/.„Trebuie reţinut însă că până la această dată deciziile Curţii Constituţionale - aflate în discuţie - nu au fost publicate în «Monitorul Oficial». Având în vedere avalanşa de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuarie 2011 până la zi, inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, ţinând seama de precizările de mai sus, precum şi de faptul că noua modalitate de calcul al acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, precizăm că nu este nevoie de depunerea unor cereri. După publicarea în «Monitorul Oficial» a deciziilor Curţii Constituţionale din 13 martie 2012, CNPP va proceda la punerea în aplicare a dispoziţiilor acestora“, se spune îm comunicat.