Pericol de căpuşe şi în parcurile din Galaţi

Social

Pericol de căpuşe şi în parcurile din Galaţi

Peste 20 de persoane au ajuns în ultima săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, după ce au fost înţepate de căpuşe în timp ce se aflau în pădurile de la marginea oraşului sau se plimbau prin parcuri. „De pe 16 aprilie şi până în prezent am înregistrat 21 de cazuri de persoane înţepate de căpuşe. Din fericire, niciunul dintre cazuri nu a fost grav, aşa că nu putem vorbi despre apariţia bolii Lyme. Îi sfătuim pe cei care au fost muşcaţi de această insectă să nu încerce să o extragă singuri acasă, pentru că există riscul să rămână resturi din căpuşă“, a explicat dr. Manuela Arbune de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Pentru a preîntâmpina o invazie de căpuşe în Galaţi, conducerea Direcţiei pentru Protecţia Plantelor a decis să facă o dezinsecţie în toate parcurile şi pădurile din Galaţi. „Deja am achiziţionat substanţa şi la sfârşitul săptămânii o vom împrăştia cu utilajele specifice în toate spaţiile verzi din Galaţi“, a declarat şeful direcţiei, Picu Apostol Roman.