Persecuția creștinilor, în Parlamentul European
Parlamentul European a adoptat în 20 ianuarie o rezoluție de condamnare a actelor teroriste, intitulată "Situația creștinilor în contextul libertății religioase".
Parlamentul European a adoptat în 20 ianuarie o rezoluție de condamnare a actelor teroriste, intitulată "Situația creștinilor în contextul libertății religioase". Rezoluția mai recomandă ca, în Consiliul Afacerilor Externe din 31 ianuarie, să se discute persecuția creștinilor, iar această discuție să ducă la rezultate concrete, după ce numărul de atacuri îndreptate împotriva comunităților creștine a crescut la nivel mondial în 2010. În 19 puncte, Parlamentul ia apărarea creștinilor care au fost recent ținta unor atacuri în țări precum Irak și Egipt, dar nu numai.
Forul legislativ european face mai întâi referire, în documentul amintit, la diverse alte rezoluții adoptate începând cu 2007, privind evenimentele grave, care compromit existența comunităților creștine și a altor comunități religioase, rezoluția invocând diverse tratate și charte ale drepturilor omului, adoptate de către ONU sau de statele și organismele europene, exprimând preocuparea și îngrijorarea Uniunii Europene pentru proliferarea intoleranței și a violenței împotriva comunităților creștine.
În seara zilei de 19 ianuarie, parlamentarii europeni au aprins lumânări pentru a-i comemora pe creștinii care au căzut victime ale acestor atacuri. Totodată, parlamentarii europeni și-au exprimat dorința de a fi stabilit un organism permanent pe lângă Oficiul european al afacerilor externe care să monitorizeze situația libertății religioase în lume și care să informeze anual organismele europene și publicul larg asupra cazurilor de încălcare a libertății de conștiință din partea autorităților sau a forțelor de ordine din diferite țări.
Rezoluția reprezintă o noutate în materie, având în vedere că asupra ei a existat un consens din partea partidelor politice membre ale Legislativului european. Acum, întregul Parlament a recunoscut persecuția împotriva creștinilor din anumite părți ale lumii, până acum aceste poziții fiind asumate doar de anumiți parlamentari sau anumite forțe politice europene.