Persoanele vârstnice, instruite în utilizarea calculatorului
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi demarează astăzi, 18 februarie, sesiunile de formare pentru utilizarea calculatorului de către persoanele vârstnice prin proiectul VINTAGE. Prima întâlnire cu persoanele interesate are loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean, la ora 13:00, iar sesiunile de formare se vor desfăşura în cele două instituţii partenere din proiect, respectiv Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ şi Liceul Teoretic „Miron Costin“ Iaşi. Pe parcursul a 58 de ore de pregătire vor fi acoperite 16 module, între care utilizarea calculatorului, editor instrumente financiare şi de calcul, acces internet, e-mail, reţele sociale, Skype, siguranţa pe internet etc.