Peste 25 de reprezentaţii la Zilele Teatrului Ludic
Teatrul Studenţesc Ludic sărbătoreşte 33 de ani de activitate, organizând în perioada 6-10 decembrie, în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor, „Zilele Teatrului Ludic“, festival ajuns la a patra ediţie. În cadrul evenimentului vor fi puse în scenă peste 25 de reprezentaţii ale unor trupe de teatru din ţară şi străinătate. Printre participanţi se numără companii teatrale din Spania, Moldova, Israel, dar şi din Bucureşti, Craiova, Cluj, Alba Iulia, Galaţi, Timişoara, Sibiu. Vor mai participa, de asemenea, şi formaţii teatrale ale Palatului Copiilor, Colegiului „G. Ibrăileanu“ sau ale Teatrului „Parc Copou“ al Casei de Cultură „M. Ursachi“. Tot în cadrul festivalului vor avea loc ateliere şi spectacole caritabile.